Cele mai mari tragedii pe şosele au loc predilect în două zile ale săptămânii. Cum explică specialiştii statistica bizară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Asiguratorii explică când au loc cele mai mari tragedii pe şosele
Asiguratorii explică când au loc cele mai mari tragedii pe şosele

Două zile ale săptămânii apar în statistici pe primele locuri la accidentele rutiere înregistrate. Asigurătorii români ne spun când au şoferii tendinţa să fie neatenţi în trafic.

Duminica au loc cele mai multe tragedii pe şosele. Drumurile nu sunt aglomerate, iar şoferii conduc cu viteză, iar impactul este mult mai puternic decât în cazul unei ciocniri uşoare la o oră de vârf.

„Noi nu putem să prevenim astfel de accidente, dar putem să calculăm riscurile în funcţie de statistici. Poliţele pentru şoferii tineri sunt mai scumpe, iar la fel putem să spunem că este  şi în cazul conducătorilor auto care deţin maşini puternice. Lunea întotdeauna au loc cu 20% mai multe accidente decât în restul zilelor săptămânii. Şoferii nu sunt atenţi la drum, sunt obosiţi, iar reflexele lor sunt mai slabe. Încearcă să se adapteze la programul de lucru după weekend. Daunele accidentelor sunt în medie de aproximativ 2.000 de lei“, a declarat Mihai Stanciu, reprezentantul unei companii de asigurări.

Sfaturii pentru a preveni accidentele:

- Nu vă urcaţi la volan dacă aţi consumat băuturi alcoolice.

- Nu conduceţi dacă vă simţiţi obosiţi. Într-o zi nu trebuie să parcurgeţi mai mult de 300 de kilometri.

- Evitaţi pe cât este posibil manevrele de depăşire care nu sunt absolut necesare.

- Păstraţi distanţa cât mai mari faţă de autovehiculele care circulă în faţă, mai ales atunci când deplasarea se face pe un dum acoperit de apă sau mâzgă.

- Adaptaţi vitezei de deplasare la condiţiile de drum umed (acoperit cu apă sau mâzgă).

Reprezentanţii companiilor de asigurări au mai precizat că duminica sunt mai puţini şoferi pe stradă, dar sunt mult mai periculoşi. „Majoritatea conducătorilor auto care se întorc acasă după weekend sunt grăbiţi şi conduc cu viteză. Conform statisticilor, duminica se întâmplă cele mai mari tragedii pe şosele. Din păcate au loc accidente soldate cu victime cu vătămări corporale şi decese. Despăgubirile pentru vătămările corporale acoperite de poliţele RCA sunt în creştere cu 8% faţă de anul trecut“, a mai spus Mihai Stanciu, reprezentantul unei companii de asigurări.

Unii şoferi recunosc că s-a întâmplat măcar odată să plece la drum, deşi erau extrem de obosiţi. „În minivacanţa de 1 decembrie am fost plecat la Braşov. Când am plecat către casă eram extrem de obosit. Este adevărat că reflexele sunt mai slabe, iar din această cauză se poate întâmpla un accident“, a declarat Cristian Vlad.

Reprezentanţii companiilor de asigurări au mai precizat că în perioada sărbătorilor de iarnă au loc cele mai puţine evenimente nedorite. Unii şoferi refuză să conducă în sezonul rece şi stau mai mult acasă decât în trafic.

Mai citeşte şi:

Topul celor mai grave greşeli la volan. Accidente sinistre care arată unde poate duce dispreţul faţă de legislaţia rutieră

FOTO Accident grav în apropiere de Vaslui. Patru persoane au fost rănite după ce un BMW a intrat într-un TIR aflat de-a latul drumului

Patru morţi şi opt răniţi într-un accident grav, pe E 85, în localitatea vrânceană Haret

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite