Câinii de salvare din Craiova, chemaţi să scoată oamenii de sub dărâmături în Haiti
0
Chinologul Liviu Ionescu, preşedintele Centrului de Educare Canină Craiova şi singurul reprezentant al României în Federaţia Internaţională a Câinilor de Salvare (IRO), a fost solicitat să intervină cu câinii antrenaţi de el pentru găsirea victimelor cutremurului din Haiti.
Kapa, o femelă labrador în vârstă de cinci ani, este cea care a primit „undă verde” să plece în capitala statului Haiti, Port-au-Prince pentru a ajuta la căutarea oamenilor prinşi sub dărâmături după dezastrul provocat de cutremurul care a zguduit ţara. Potrivit chinologului Liviu Ionescu, preşedintele Centrului de Educare Canină din Craiova, solicitarea a venit din partea Federaţiei Internaţionale a Câinilor de Salvare (IRO). „La patru ore de la cutremurul din Haiti, IRO a fost solicitată de către Organizaţia Mondială de Căutare-Salvare din cadrul ONU, INSARAG, să trimită un contigent de căutare-salvare canin. La şase ore de la dezastru, IRO a trimis către cele 60 de persoane din baza sa de date, printre care mă aflu şi eu, o solicitare să ne prezentăm la Viena, punctul de plecare spre Haiti”,a declarat, pentru „Adevărul”, Liviu Ionescu.
Află mâine, pe craiova.adevarul.ro, cum a decurs misiunea labradorului Kapa.























































