Amendă uriașă pentru patru supermarketuri din Dolj. Ce a găsit acolo Protecția Consumatorului

0
0

Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Dolj a verifica modul în care este respectată legislația în magazinele lanțului de supermarketuri Penny. S-a lăsat cu o amendă uriașă.

Câteva dintre neregulile găsite la Penny FOTO Horia Constantinescu
Câteva dintre neregulile găsite la Penny FOTO Horia Constantinescu

Acțiunea de control este inclusă într-o tematică națională legată de marile magazine, având în vedere creșterea numărului de raclamații primite de Protecția Consumatorului în legătură cu acestea.

În judeţul Dolj au fost controlate cele patru magazine aparținând lanțului Penny. Pentru neregulile constatate, comisarii CJPC Dolj au aplicat următoarele sancțiuni: șase amenzi contravenționale, în valoare totală de 80.000 de lei; un avertisment; oprirea definitivă de la comercializare a produselor alimentare neconforme, în valoare de 1.299 de lei; oprirea temporară a prestării de servicii, până la remedierea deficiențelor, pentru trei vitrine frigorifice din cadrul unităților controlate.

Neregulile constatate în timpul controalelor, au fost: comercializarea unor legume și fructe necurățate corespunzător, depreciate calitativ, cu mucegai, modificate organoleptic, de calibre diferite; comercializarea unor produse congelate cu exces de gheață și modificări organoleptice; utilizarea unor vitrine frigorifice insalubre, cu insecte, resturi alimentare, praf; folosirea unor condiții de păstrare a produselor alimentare necorespunzătoare din punct de vedere igienico-sanitar; comercializarea unor produse alimentare cu ambalajele deteriorate; nerespectarea regimului de temperatură de păstrare a produselor alimentare recomandat de producători.

Lanțul Penny, vizat de zeci de controale ANPC

Ce-i drept, nu-s abateri dintre cele foarte grave, însă sunt destul numeroase și dau o imagine de ansamblu nu tocmai măgulitoare pentru lanțul de supermarketuri amintit.

Controale similare au avut loc în magazinele Penny în majoritatea județelor din țară, toate soldându-se cu amenzi, iar zeci de unităţi au fost închise de echipele de control.

„Alte sancţiuni, aceleaşi abateri! A trecut prea mult timp de când nimeni nu a evaluat corespunzător activitatea acestui retailer. Iar el a uitat să mai fie suficient de atent cu dumneavoastră, consumatorii. Ne vom vedea curând cu conducerea celor de la Penny. Sunt convins că au scuze, justificări, explicaţii şi alte zeci de variante, altele decât acelea de a pune mâna pe mop sau de a băga mâna în buzunarul companiei pentru a înlocui echipamentele prea vechi”, a declarat preşedintele ANPC, Horia Constantinescu.

Concret, echipele de control au găsit mai multe nereguli, printre care: comercializarea unor produse alimentare cu data-limită de consum depăşită; comercializarea unor legume şi fructe cu mucegai; comercializarea unor produse congelate cu exces de gheaţă şi modificări organoleptice sau comercializarea unor ouă sparte, în cofraj. Comisarii ANPC au mai constatat că în magazine sunt utilizate vitrine frigorifice insalubre, cu insecte, resturi alimentare și praf, iar cuptoarele de la raioanele de panificaţie-patiserie sunt murdare.

În total au fost controlate 256 de magazine, aparţinând lanţului Penny, dintre cele 306 aflate în ţara noastră. Pentru neregulile constatate, comisarii ANPC au aplicat 333 de amenzi contravenţionale, în valoare totală de 3,5 milioane de lei, şi au oprit definitiv de la comercializare produsele neconforme, în valoarea de peste 100.000 de lei.

De asemenea, au fost închise temporar 29 de unităţi până la remedierea deficienţelor, iar pentru alte şase magazine, dintre care patru în Bacău, câte unul în Prahova şi Giurgiu, a fost luată decizia închiderii până la şase luni.

Craiova


Ultimele știri
Cele mai citite