Adrian Mititelu a intrat pe stadionul „Ion Oblemenco”: „Nu voi ierta niciodată trădători precum Badea sau Silvian Cristescu”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adrian Mititelu a reuşit să intre pe Ion Oblemenco
Adrian Mititelu a reuşit să intre pe Ion Oblemenco

Magistraţii Tribunalului Dolj au decis ca echipa FC Universitatea Craiova să poată juca meciurile de acasă pe terenul „Ion Oblemenco”.

Adrian Mititelu a intrat în urmă cu câteva minute pe stadionul „Ion Oblemenco”, alături de echipa FCU Craiova. „Pe cei d ela CSU îi mai las aici, până la sfîrşitul acestui an, după care îi aştept la discuţii.  E păcat de jucători, fiindcă ei sînt nevinovaţi. Vreau o reorganizare a clubului în care să păstrez 35%, 35% să dau suporterilor, iar pentru restul aştept propuneri. O aştept chiar şi pe doamna Olguţa. Pe Stîngă îl iert, dar nu voi ierta niciodată trădători precum Badea sau Silvian Cristescu”, a declarat patronul FCU Craiova.   

Conducătorii FC Universitatea Craiova au solicitat în justiţie reintegrarea în stadionul tradiţional. Formaţia patronată de Adrian Mititelu a fost evacuată în urmă cu aproximativ trei luni din complexul „Ion Oblemenco“. 

Magistraţii Tribunalului Dolj au admis ordonanţa şi au dispus reintegrarea in stadion până la finalizarea dosarului. Adrian Mititelu cere despăgubiri Primăriei Craiova pentru toate investiţiile pe care le-a făcut de-a lungul anilor.„Instanţa a admis ordonanţa şi a dispus reintegrarea până la soluţionarea dosarului de fond având ca obiect instituirea dreptului de retenţie şi plata contravalorii lucrărilor de amenajare şi modernizare a spaţiilor competiţionale şi de antrenament din cadrul stadionului Ion Oblemeco. Hotărârea este definitivă“, a precizat purtătorul de cuvânt al Tribunalului Dolj, Daniel Stancu.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite