Weekend plin de evenimente pe litoral. Dacii şi romanii revin în anticul Tomis, în Mamaia se deschide Gaudeamus, iar în Piaţa Ovidiu este festival de film

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pe câmpul de luptă FOTO Danais
Pe câmpul de luptă FOTO Danais

În acest weekend, turiştii care vin la mare vor învăţa o lecţie de istorie. În Parcul Tăbăcărie îi aşteaptă dacii şi romanii, care vor dezvălui portul, tradiţiile şi obiceiurile strămoşilor noştri. Tot în weekend vor fi târg de carte, cinema în aer liber şi regată pe apă.

Timp de două zile, pe 13 şi 14 august 2016, turiştii şi constănţenii sunt aşteptaţi la Festivalul Antic Cetatea Tomis. Evenimentul aflat la prima ediţie se va desfăşura în Satul de Vacanţă, zona Casa Harghita, pe malul Lacului Tăbăcărie, între orele 11.00 – 22.00. 

Festivalul Antic este organizat de Asociaţia România-Dacia Casa Noastră. În fiecare zi, participanţii vor putea să admire ateliere de ceramică, pielărie, fierărie, culinare. Pe parcursul celor două zile, voluntarii asociaţiei vor dansa şi vor face demonstraţii militare şi lupte între gladiatori.

Deschiderea festivalului va avea oc pe data de 3 august la ora 11.00, când se vor deschide atelierele interactive. Apoi, va avea loc parada portului strămoşesc. Începând cu ora 16.00, timp de o oră, bărbaţii, femeile şi copiii îmbrăcaţi în hainele dacilor şi romanilor vor defila prin Parcul Tăbăcărie. 

De la ora 17.00 sunteţi aşteptaţi să fiţi martorii unui ritual antic. Seara se va încheia cu 

demonstraţii militare.

Pe 14 august, copiii şi nu numai sunt aşteptaţi începând cu ora 11.00 la atelierele interactive, iar seara de demonstraţii militare. La ora 20.00 va avea loc ceremonia de închidere a Festivalului.

„Ne bucurăm că avem ocazia să continuăm seria de evenimente din Constanţa cu o prima ediţie a unui festival propriu. Un eveniment integrat în Constanţa - o legătură între trecut şi prezent , între unităţi de învăţământ, instituţii de cultură şi comunitatea locală. Încă o sărbătoare a comunităţii, pusă în scenă de oameni din Constanţa, cu oameni din Constanţa, pentru Constanţa. Evenimentul este susţinut din punct de vedere financiar integral de Asociaţia România-Dacia Casa Noastră – Danais.“, spun organizatorii. 

Asociaţia România-Dacia Casa Noastră a fost înfiinţată în anul 2011, de către Octavian Manu, din patriotism local care îl face să gândească pe termen lung recrearea Agorei - acea comunitate mândră de trecutul ei, pe care îl învie şi îl popularizează generaţiilor tinere. Membrii asociaţiei participă activ la festivalurile antice din ţară şi din străinătate, reprezentând România şi în special leagănul civilizaţiei din Dobrogea. 

Cimenatograf în aer liber

image

FOTO Victor Maxim 

Centrul vechi al Constanţei se transformă în cinematograf în aer liber, timp de 20 zile. Nomad Global Village, festivalul de film în aer liber, se desfăşoară între 9 şi 29 august în Piaţa Ovidiu din Constanţa va găzdui prima ediţie a Nomad Global Village. Pentru a celebra moştenirea multiculturală a Constanţei, 15 capodopere ale cinematografiei din toate timpurile (Cinema Paradiso, La vita e bella etc) vor fi proiectate cu intrare liberă, de la ora 21.30, pentru publicul de la malul mării. 

Vor putea fi urmăriţi actori extraordinari precum Anthony Quinn, Nikita Mikhalkov, Harvey Keitel, Birol Unel, Romain Duris, Irene Papas, Claudia Cardinale, Ralph Fiennes sau Omar Shariff. Nomad Global Village este un proiect organizat de Asociaţia Culturală Metropolis, finanţat de Municipiul Constanţa. 

Metropolis organizează anual, trei mari proiecte culturale, axate pe educarea publicului şi promovarea multiculturalismului: Caravana Metropolis – Cinema în aer liber, care a strâns la cele 5 ediţii peste 320 000 spectatori din toată ţara la filmul european de autor, Festivalul Internaţional de film pentru Copii şi Adolescenţi KINOdiseea, cel mai mare eveniment de film dedicat publicului tânăr din Sud-Estul Europei şi Balkanik Festival - primul şi cel mai mare festival de world music din ţară. 

Ţăndărică, la Mamaia, la Carusel COOLtural 

În Piaţeta Cazino Mamaia, la Carusel COOLtural, va fi „Sărbătoarea comunităţilor etnice“ susţinută de un concert extraordinar de geniu: Ovidiu Lipan Ţăndărică, alături de Rona Hartner, Stelu Enache şi Panţîru Brass (10 Prăjini), Corneliu Stroe & grupul Balkano.

Sâmbătă, 13 august va fi vernisajul expoziţiei „150 de ani de regalitate“, realizată în colaborare cu Arhivele Naţionale ale României. Sub egida „Mărturii cinematografice de excepţie“, va fi difuzat unul dintre cele mai rare documentare produse despre viaţa Regelui Mihai - „Actul acesta istoria nu îl va uita“, de Lucia Hossu-Longin, urmat de singurul interviu cu Regina Ana, „Mărturii esenţiale“, despre viaţa familiei regale, realizat de Eugenia Vodă.

Duminică, 14 august, turiştii sunt aşteptaţi la un regal interetnic cu cele mai importante trupe ale momentului.

Festivalul Verii - Carusel COOLtural este un eveniment susţinut de Primăria Municipiului Constanţa. Se desfăşoară în fiecare week-end (în această săptămână începând de miercuri, 10 august), în Piaţeta Casino din Mamaia, până pe 4 septembrie, de la ora 20.00.

image

Târg Gaudeamus pe litoral

În perioada 11 – 15 august, în Piaţeta perla din Mamaia se deschide Târgul Gaudeamus. 

Cea de a opta ediţie estivală a Târgului Gaudeamus va avea loc într-un pavilion expoziţional amplasat într-un nou spaţiu, mai vizibil şi mai accesibil tuturor iubitorilor de lecturi benevole de vacanţă.

Târgul va fi deschis zilnic între orele 15.00 şi 23.00, programul de vizitare fiind adaptat contextului şi publicului special al evenimentului, accesibil astfel tuturor celor care doresc să îi treacă pragul. 

Festival la Vama Veche

Sunset Festival se întoarce în 2016 cu cea de-a doua ediţie şi promite o atmosferă de neuitat pentru iubitorii de muzică urbană, fiind unul dintre puţinele festivaluri dedicat lor, care este desfăşurat în aer liber în România. Festivalul care se va desfăşura între 11 şi 13 august va avea loc pe plaja de la Vama Veche.

Regatta Bricul Mircea

Între 12 – 14 august are loc o nouă competiţie nautică la malul Mării Negre. Black Sea Sailing Association va fi găzduită de Marina Eforie. Evenimentul va începe la ora 12.00. 

Pe aceeaşi temă:

Ziua Marinei Române 2016. Cum se va derula în acest an, de Sfântă Marie, cea mai mare sărbătoare a oamenilor mării

Ziua în care se deschid porturile militare Constanţa şi Mangalia. Remorcherul Vânjosul va fi botezat de şefa de promoţie de la Academia Navală

Constanţa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite