VIDEO Trenul regal a străbătut  Dobrogea pentru a marca 140 de ani de la unirea ţinutului cu România. Familia regală, aşteptată pe covorul roşu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vineri, 15 iunie, Trenul Regal a parcurs simbolic drumul spre Dobrogea în cinstea împlinirii a 140 de ani de la alipirea ţinutului la ţara mamă, precum şi a aniversării a 160 de ani de la inaugurarea liniei de cale ferată Cernavodă-Constanţa.

UPDATE Trenul Regal a ajuns în jurul orei 15.30 în Gara Constanţa.  Autorităţile au întins pe peron un covor roşu, pe care au coborât Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române, Alteţa Sa Regală Principele Radu şi Alteţa Sa Regală Principesa Maria.

A fost intonat apoi imnul de stat al României, după care oaspeţii au fost întâmpinaţi de preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Marius Horia Ţuţuianu, şi de primarul Constanţei, Decebal Făgădău. La această ceremonie de sosire au asistat mai mulţi constănţeni. .

Apoi, reprezentanţii familiei regale au plecat către portul militar Constanţa, acolo unde au vizitat fregata  „Regele Ferdinand” şi au stat de vorbă cu marinarii militari.

Imagine indisponibilă

.............................................................................................................................................................................

Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române, Alteţa Sa Regală Principele Radu şi Alteţa Sa Regală Principesa Maria vor călători spre Dobrogea cu Trenul Regal, vineri, 15 iunie, transmite Secretariatul Casei Majestăţii Sale Custodelui Coroanei.

„Trenul Regal va parcurge simbolic drumul spre Dobrogea în cinstea împlinirii a 140 de ani de la alipirea Dobrogei la ţara mamă, precum şi a aniversării a 160 de ani de la inaugurarea lucrărilor liniei de cale ferată Cernavodă-Constanţa”, se arată în comunicat.

Trenul Regal va opri în gările Feteşti, Cernavodă, Medgidia şi Constanţa, unde Familia Regală va lua parte la scurte ceremonii de primire, în prezenţa autorităţilor locale şi a locuitorilor oraşelor vizitate.

Prima oprire a Trenului Regal va avea loc în Gara Feteşti, la ora 13.23, a doua oprire va avea loc la Podul de la Cernavodă, la ora 13.56. Ceremonia de primire se va desfăşura, în mod simbolic, pe platoul de la capătul podului dinspre Cernavodă, pentru a onora memoria Regelui Carol I, în timpul căruia a avut loc construcţia podului realizat de inginerul Anghel Saligny.

A treia oprire a Trenului Regal va avea loc în Gara Medgidia, la ora 14.33, ultima oprire fiind în Gara Constanţa, la ora 15.40. Accesul publicului este liber.

După încheierea călătoriei de la Bucureşti la Constanţa cu Trenul Regal, Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române, Alteţa Sa Regală Principele Radu şi Alteţa Sa Regală Principesa Maria se vor întâlni cu marinarii militari şi vor vizita fregata „Regele Ferdinand”. 

Cu acest prilej, distinşilor oaspeţi le vor fi prezentate misiunile executate de militarii din Forţele Navale, precum şi proiectele de dezvoltare ale Marinei Militare Române pe termen mediu şi lung.

Pe aceeaşi temă:

REPORTAJ Soarta gărilor de pe traseul regal Piteşti – Curtea de Argeş: bijuterii arhitecturale închise, lăsate în paragină
 

Trenul regal străbate Dobrogea

Constanţa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite