VIDEO O tânără care strângea semnături pentru campania „Fără penali“, ameninţată că va fi băgată în dubă
0O tânără care strângea semnături pentru campania „Fără penali în funcţii publice”, pe faleza din Ovidiu, a povestit pe contul personal de Facebook că a fost obligată de oamenii legii să părăsească zona, fiind ameninţată că va fi băgată în dubă dacă refuză să plece.
Veronica Enuşcă a povestit pe Facebook că stătea pe o băncuţă pe faleză, îmbrăcată într-un tricou inscripţionat „Fără penali”, aşteptând colegii.
La un moment dat, poliţiştii constanţeni care au abordat-o i-au cerut să părăsească zona. „Cred şi eu că sunt emoţionată când 6 bărbaţi încearcă să mă determine să părăsesc spaţiul public, când îmi spun că nu mă priveşte cum se numesc, că «par penibilă» şi că «mă bagă la dubă». Până la urmă am plecat”.
Tânăra a postat şi o filmare făcută în timp ce mai mulţi poliţişti locali, dar şi un angajat al primăriei îi cer să plece.
...