Un tânăr de 23 de ani a murit înecat, în zona La Steaguri din Staţiunea Neptun

0
Publicat:

Val de tragedii pe Litoral. Un tânăr de 23 de ani a murit înecat în stațiunea Neptun, iar în urmă cu puțin timp, o femeie a fost scoasă de salvamari din apele mării.

Tânărul nu a putut fi salvat FOTO: Arhiva
Tânărul nu a putut fi salvat FOTO: Arhiva

Scafandrii au găsit, miercuri, 10 iulie 2024, trupul unei persoane dispărute în mare, în staţiunea Neptun, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea”.

Potrivit sursei citate, este vorba de un tânăr în vârstă de 23 de ani, declarat decedat de echipajul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Constanţa deplasat la faţa locului.

Pompierii au reluat căutarea, cu 17 scafandri, a unei persoane care seara trecută a dispărut în apa mării, în zona La Steaguri din staţiunea Neptun. 

Tânără de 18 ani, salvată

Marți, 9 iulie, pompierii au intervenit pentru a salva din mare, tot în Neptun, o tânără de 18 ani, din Republica Moldova, aflată în pericol de înec. Din fericire, au reușit să o aducă la mal

Un tânăr de 20 de ani a murit înecat, sâmbătă, 6 iulie, în stațiunea Costinești. Tânărul era în Buzău și venise în vacanță.   

Potrivit Serviciului de Ambulanţă Judeţean Constanţa, la faţa locului s-au deplasat două echipaje medicale, de la SMURD şi SAJ.

„S-a efectuat protocol de resuscitare, dar din păcate fără rezultat pozitiv", a transmis ISU.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite