Video Un Mercedes a făcut drifturi pe o plajă din Constanța. Ce amenda uriașă a primit șoferul teribilist

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un șofer s-a ales cu o amendă uriașă pentru că a intrat cu mașina pe plajă. El a făcut manevre periculoase, „prin frânări și accelerări bruște”, au stabilit polițiștii locali.

Incidentul a avut vineri. Șoferul a intrat cu mașina pe plajă deși pe drumul de acces există un indicator rutier „accesul interzis”.

„În data de 13 iunie 2025, în jurul orei 13.30 polițiștii locali cu atribuții în domeniul circulației pe drumurile publice din cadrul Direcției generale poliția locală Constanța, au identificat un conducător auto care a circulat pe un sector de drum la începutul căruia este instalat indicator rutier cu semnificația Accesul interzis, a pătruns cu autoturismul pe plajă fără autorizație și a efectuat manevre periculoase prin frânări și accelerări bruște”, a transmis Poliția Locală Constanța.

Mașină pe plajă în Constanța FOTO: Captura video
Mașină pe plajă în Constanța FOTO: Captura video

Șoferul a fost sancționat cu amendă în valoare de 11.405 lei și cu 2 puncte de penalizare la permisul de conducere pentru nerespectarea semnificației indicatorului rutier „Accesul interzis”, circulația cu un autovehicul neautorizat pe plajă și efectuarea de manevre periculoase prin accelerarea și frânarea bruscă a autoturismului.

Constanţa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite