Un bărbat a încercat să-și ucidă fosta iubită cu mașina. „A amenințat-o că nu o lasă să fie cu altcineva”

0
Publicat:

Scene șocante pe o stradă din Cernavodă, județul Constanța. Un bărbat a fost arestat preventiv după ce a încercat să își ucidă fosta concubină, lovind-o cu mașina în timp ce aceasta mergea pe trotuar.

FOTO: Shutterstock
FOTO: Shutterstock

„La data de 18 iulie 2025, în jurul orei 17.45, pe strada Avram Iancu din oraşul Cernavodă, judeţul Constanţa, inculpatul a încercat să o ucidă pe persoana vătămată T.I.N., fosta sa concubină, de care era despărţit de două luni şi pe care cu câteva zile în urmă o ameninţase cu moartea, cu scopul de a o convinge să reia legătura conjugală”, au afirmat procurorii, potrivit News.ro.

Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, bărbatul, aflat la volanul unui Volkswagen Golf, a accelerat într-o curbă, a intrat pe contrasens și a direcționat intenționat autoturismul spre femeie, pe care a izbit-o din spate. Impactul a fost atât de violent, încât victima a fost proiectată pe capota și parbrizul mașinii, apoi autoturismul a rupt un gard de fier-beton și s-a oprit în ușa unui garaj, cu airbagurile declanșate.

Femeia a suferit leziuni grave și are nevoie de 50-55 de zile de îngrijiri medicale. Anchetatorii spun că bărbatul o hărțuia în mod constant și o amenințase cu moartea. Deși susține că a fost un accident, probele arată că gestul a fost deliberat.

„Inculpatul o hărţuia în ultimul timp, căutând-o zilnic în faţa blocului în care locuieşte sau la locul ei de muncă şi insistând să o determine să se împace cu el, chiar prin ameninţarea că o va ucide ca să nu o lase să fie cu altcineva”, au precizat procurorii.

Femeia alertase anterior Poliția cu privire la comportamentul agresiv al fostului partener, dar refuzase să depună plângere penală, astfel că nu au putut fi luate măsuri preventive.

După incident, bărbatul a fost reținut și prezentat în fața Tribunalului Constanța, care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile, sub acuzația de tentativă de omor.

Constanţa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite