Tânăr electrocutat, transportat cu un avion militar la Bruxelles. Are arsuri pe 48% din suprafaţa corpului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Arhivă
FOTO: Arhivă

Tânărul are 21 de ani şi a fost transportat marţi, 7 mai, cu un avion militar de pe aeroportul Mihail Kogălniceanu la Bruxelles.

Biroul de presă al Ministerului Apărării naţionale a anunţat marţi, 7 mai, că o aeronavă C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni de evacuare medicală, a efectuar o misiune umanitară de urgenţă pe ruta Otopeni - Mihail Kogălniceanu - Bruxelles, pentru transferul unui pacient, în vârstă de 21 de ani, cu arsuri grave, care necesită transport medical de urgenţă.

„Pacientul, asistat pe timpul zborului de către o echipă medicală SMURD şi de o echipă medicală militară, este transportat la un spital din Belgia.

Misiunea se efectuează la solicitarea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne”, spun reprezentanţii MApN.

Conform datelor transmise de Serviciul Judeţean de Ambulanţă (SAJ) Constanţa, pacientul a fost preluat sâmbătă, 4 mai, dintr-o baracă aflată la intrarea în Constanţa, dinspre Valu lui Traian. Tânărul este din localitatea Dunăreni, judeţul Constanţa, şi era paznic la vaporaşul instalat de municipalitate la intrarea în oraş.

„A spus că nu-şi aminteşte ce s- întâmplat cu el. Prezenta arsuri prin electrocuţie la nivelul toracelui, membrelor superioare şi inferioare, pe aproximativ 48% din suprafaţa corpului. A fost transportat la Spitalul Judeţean Constanţa, iar astăzi a fost transportat cu un echipaj SMURD la aeroportul M. Kogălniceanu, de unde a fost preluat de un avion militar”, declară medicul Claudia Tatarici, purtător de cuvânt al SAJ Constanţa. Medicii nu cunosc aspecte privind modul şi locul unde tânărul s-a electrocutat, în zonă fiind şi linii de cale ferată.

Aeronava militară este operată de către un echipaj format din comandorul Emil Tecuceanu, căpitan-comandorul Cornel Mladin, locotenent-comandorul Daniel Motoroiu, maistrul militar Gabriel Preducă, maistrul militar Bogdan Zaharia, maiorul medic Daniel Nică şi plutonierul asistent Georgel Grigore. Echipajul medical SMURD este format din doctorul Ionuţ Murguleţ şi asistentul Loredana Chircă.

Pe aceeaşi temă:

Verdictul înfricoşător al medicilor străini în cazul tinerei plimbate 40 de ore între spitale: „De mai stătea 2 zile în România, nu mai avea şanse de supravieţuire”

VIDEO Tânăra arsă pentru care nu s-a găsit niciun pat disponibil în România, trimisă în Belgia cu un avion al Forţelor Aeriene


 

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite