Scafandrii militari, 55 de ani de existență. Cum au ajuns să fie o unitate de elită a Forțelor Navale Române

0
Publicat:

Centrul de Scafandri din Constanța aniversează marți, 15 noiembrie, 55 de ani de la înființarea primei structuri de scafandri militari din România, în anul 1967, cu denumirea Grupul 279 Scafandri.

Scafandrii militari, trupe de elită ale Forțelor Navale FOTO: Centrul de Scafandri
Scafandrii militari, trupe de elită ale Forțelor Navale FOTO: Centrul de Scafandri

Istoria Centrului de Scafandri începe la data de 15 noiembrie 1967, când, în baza ordinului Marelui Stat Major, s-a înființat Grupul 279 Scafandri. Acesta a funcționat în garnizoana Mangalia, până la data de 1 octombrie 1976, când s-a transformat în Grupul Scafandri de Luptă și a intrat în subordinea Centrului de Scafandri, o structură nou înființată, cu sediul în Constanța, subordonată Comandamentului Marinei Militare.

„Odată cu trecerea timpului, experiența dobândită de scafandrii militari români a început să-și spună cuvântul. În perioada 25 septembrie – 09 octombrie 1984, a fost stabilit recordul național de adâncime prin executarea scufundării „Pontus IV” la adâncimea de 500 de metri (scufundare în saturație)”, arată Forțele Navale Române într-un comunicat de presă.

Experiența specialiștilor s-a dezvoltat și amplificat, iar în perioada 1984 - 1987, navele și scafandrii Centrului au participat la activități complexe de punere în funcțiune a primei platforme de foraj marin și a primei platforme pentru extracția țițeiului din Marea Neagră, la montarea conductelor submarine și, în continuare, la supravegherea și întreținerea acestora.

În baza Hotărârii Guvernului nr. 350 din 21 iulie 1993, Centrul 39 Scafandri a fost autorizat ca organ unic de brevetare, pregătire și perfecționare a scafandrilor profesioniști din țară și și-a restructurat și diversificat activitățile, dintre care menționăm: executarea de lucrări cu scafandri la nave, cheiuri și structuri imerse, formarea și atestarea personalului medical de specialitate, desfășurarea activităților de cercetare științifică pentru realizarea de mijloace tehnice și tehnologii de lucru sub apă.

Misiune a scafandrilor militari FOTO: Centrul de Scafandri
Misiune a scafandrilor militari FOTO: Centrul de Scafandri

În anul 1994, Centrul 39 Scafandri a fost reorganizat în Brigada de Submarine și Scafandri, având în subordine o unitate de scafandri de mare adâncime, o unitate de scafandri de luptă și submarinul „Delfinul”. În anul 1998 s-a revenit la titulatura de „Centrul 39 Scafandri”, iar unitățile de scafandri de mare adâncime și de scafandri de luptă din subordine au fuzionat, rezultând Divizionul 175 Nave Scafandri.

În luna decembrie 2014, Secția Scafandri de Luptă din Divizionul 175 a devenit Secția Scafandri de luptă și operații speciale, iar din mai 2016 s-a transformat în Divizionul 164 Forțe navale pentru operații speciale, în subordinea Centrului 39 Scafandri.

Ultimii ani consemnează înființarea Divizionului 176 Nave scafandri de mare adâncime la data de 1 noiembrie 2019, precum și atribuirea denumirii oficiale „Comandor Constantin Scarlat” pentru Divizionul 175 Nave scafandri de luptă, la data de 13 august 2021.

„Astăzi, după 55 de ani de evoluție, Centrul 39 Scafandri este o unitate de elită a Forțelor Navale Române, confirmând tradiția în scufundare și reușind să se impună pe plan european ca un furnizor de formare profesională credibil și performant”, se mai arată în comunicatul de presă.

Scenariile la care pot să răspundă structurile Centrului de Scafandri au în vedere intervenții subacvatice, operații militare, acțiuni de menținere a păcii şi umanitare, misiuni de prevenire şi combatere a terorismului sau de înlăturare a pericolului generat de dispozitivele explozive clasice sau improvizate, atât pe teritoriul național, cât şi în afara acestuia, independent sau în cooperare cu alte forţe similare NATO.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite