Proiecte România-Georgia: o linie de feribot și un cablu electric între cele două țări

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În cadrul vizitei președintele Georgiei, Salome Zourabichvili, în Portul Constanța, s-a discutat despre proiectul construirii unui cablu electric între România, Georgia și Azerbaidjan, dar și a unei linii de feribot.

Președintele Georgiei, Salome Zourabichvili, în Portul Constanța FOTO APMC
Președintele Georgiei, Salome Zourabichvili, în Portul Constanța FOTO APMC

România și Georgia lucrează împreună pentru operaționalizarea proiectului construirii unui cablu electric între România, Georgia și Azerbaidjan, în cadrul „Coridorului verde de electricitate”, care să conecteze regiunea Mării Caspice cu cea a Mării Negre și cu spațiul Uniunii Europene. Proiectul ar urma să fie dublat de un cablu submarin de fibră optică România-Georgia pentru dezvoltarea conectivității digitale între Uniunea Europeană, Georgia și, mai departe, către Asia Centrală.

Președintele Georgiei, Salome Zourabichvili, a fost prezent miercuri, 12 octombrie, în Portul Constanța, cu ocazia vizitei oficiale pe care aceasta o efectuează în țara noastră la invitația lui Klaus Iohannis.

La sediul Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime a fost întâmpinat de reprezentanții Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, secretarii de stat Bogdan Stelian Mîndrescu și Constantin Gabriel Bunduc, directorul general Florin Vizan, președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac și prefectul județului Constanța, Silviu Coșa. După o scurtă întâlnire cu oficialitățile, Președintele Georgiei, Salome Zourabichvili, a vizitat Portul Contanța la bordul navei Anghel Saligny.

30 de ani de relații diplomatice

Vizita în Portul Constanța vine în contextul discuțiilor purtate, la Cotroceni, cu președintele României, Klaus Iohannis, care au vizat modalitățile concrete de creștere a conectivității între România și Georgia, cu valorificarea potențialului de tranzit între Europa și Asia al celor două țări, în planul transporturilor, energiei și contactelor interumane.

România și Georgia lucrează împreună pentru operaționalizarea Coridorului de transport de mărfuri Marea Neagră-Marea Caspică, discutându-se și despre stabilirea unei linii de feribot regulate la Marea Neagră, care să lege România de Georgia.

Vizita Președintelui Salome Zourabichvili are loc în context aniversar, anul acesta România și Georgia marcând 30 de ani de la restabilirea relațiilor diplomatice, ocazie cu care s-a semnat, la București, Declarația comună privind stabilirea unui Parteneriat Strategic între România și Georgia.

Constanţa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite