Prețul vieții pentru un adolescent: David are nevoie de 300.000 de euro pentru a trăi. România, neputincioasă în fața cazurilor grave

Șansa unui adolescent din Constanța la un tratament pe care sistemul din țara lui nu i-l poate oferi este estimată la 300.000 euro. Este doar unul din cazurile recente de pacienți pentru care se caută cele mai bune soluții peste hotare.

David, adolescentul din Constanța, are nevoie de sprijin FOTo: Fb/Flory Petrovici

David este un adolescent din Constanța care, până în urmă cu puțin timp, avea preocupări specifice vârstei. Studia, se bucura alături de prieteni, făcea sport, chiar sport de performanță. O răceală i-a pus pe părinți pe gânduri, atunci când ganglionii de la nivelul gâtului s-au inflamat. Au început de aici căutări care s-au întins pe mai mult de două luni, pentru ca la final să vină vestea greu de primit: era leucemie limfoblastică acută de tip T. Părinții caută disperați ajutor, pentru că au aflat că în afara țării șansele la vindecare ar putea să fie mult mai bune.

„Ca părinți, trăim cea mai mare durere și ne agățăm de orice speranță”

„Suntem părinții lui David, un băiat de doar 17 ani, care duce cea mai grea luptă a vieții lui. A fost diagnosticat cu Leucemie Limfoblastică Acută de tip T, o boală extrem de agresivă care necesită intervenție imediată.

Medicii ne-au dat o șansă: tratamentul la Spitalul Humanitas din Milano, unde este necesar inclusiv un transplant de măduvă osoasă.

Însă costurile pentru pentru un tratament complet este în jurul sumei de 300.000 de euro – sumă imposibil de acoperit pentru noi într-un timp atât de scurt. Fiecare zi contează.

Ca părinți, trăim cea mai mare durere și ne agățăm de orice speranță. De aceea, apelăm la voi, oameni cu suflet mare”, este apelul părinților care imploră ca cei care pot oferi ajutor să facă o donație, să distribuie în mediul online postarea și să-l menționeze pe David în rugăciuni.

Mama adolescentului a relatat pentru „Adevărul” că primul semnal de alarmă a apărut în decembrie 2025, atunci când, într-un episod de răceală, băiatului i s-au inflamat ganglionii la baza gâtului, submandibular. Au mers la medicul de familie, care le-a recomandat să facă un set de analize. După rezultat, i-a îndreptat către Boli infecțioase. Au făcut alte analize și li s-a spus că ar fi vorba de mononucleoză și că ce au de făcut este să aibă răbdare, că ganglionii își vor reduce dimensiunile.

În ianuarie, părinții s-au întors cu David la medicul de familie, pentru că semnalul de alarmă era tot acolo. Așa au fost îndrumați către hematolog. Era deja februarie când au ajuns la un spital din Constanța, unde i s-au făcut lui David investigații extinse și s-a decis și recoltarea unei biopsii. Părinții au mai cerut opinia unui specialist ORL, au făcut în cele din urmă biopsia, iar în urma acesteia a venit diagnosticul.

Așa au ajuns la Institutul Fundeni, unde David este sub tratament, de peste o săptămână. Părinții au început să caute și alte variante, știut fiind faptul că România nu are capacitatea de a-și trata pacienții cu cele mai inovatoare medicamente, iar spitalele de stat, pe de altă parte, deși au resursă umană înalt calificată, nu dispun de condițiile din spitalele din străinătate care tratează patologii similare.

„Eu nu am nicio îndoială, știu că medicii de aici fac ce trebuie, dar simt așa că nu e de ajuns pentru David, iar asta și pentru faptul că este forma asta foarte agresivă”, precizează mama.

Medicii le-au spus că boala este avansată, este în stadiul IV și că au ajuns târziu. Așa au decis să caute variante în care șansele lui David să învingă boala pot fi mai bune.

Este o cursă contra-cronometru. Sumele care le-au fost transmise, fără să fie un calcul final, adunate, sunt aproximativ 300.000 euro, „pentru început”. Dacă se pune problema transplantului de măduvă costurile vor crește. Sunt bani pe care familia nu-i poate strânge peste noapte, așa că o întreagă comunitate s-a mobilizat.

Colegii lui David organizează evenimente caritabile, s-au pornit și campanii în mediul online, familia inventariază bunurile care pot fi valorificate rapid pentru a se apropia de suma necesară.

Totul în condițiile în care lucrurile trebuie să se deruleze rapid și pacientul să ajungă într-un spital din străinătate.

Pentru persoanele care pot să-l ajute pe David cu o donație, regăsiți mai jos conturile în care se poate oferi acest ajutor, deschise pe numele mamei adolescentului:

Cont Euro: Petrovici Florentina

RO50 RNCB 0614 1316 8542 0016

RNCBROBU

Cont dolari: Petrovici Florentina

RO40 RNCB 0614 1316 8542 0002

RNCBROBU

Cont LEI: Petrovici Florentina

RO28BTRLRONCRT0270841001

Cont Revolut: Florentina Petrovici

RO12 REVO 0000 1662 1433 5375

Cod BIC/SWIFT

REVOROBB

Decontarea tratamentului, sub semnul întrebării

România decontează tratamentul pacienților care ajung în străinătate doar în anumite situații. Pentru formularul S2, derulat prin CNAS, condiția este ca tratamentul care poate fi administrat și în România să nu poată fi făcut la timp (din cauza listelor de așteptare etc.). O altă situație în care statul susține costurile este aceea în care în România nu este tratabilă boala (nu există specialiști, nu sunt dotări sau nu există suficientă experiență). David nu se află în niciunul din aceste cazuri, prin urmare șansa lui este ca suma necesară să fie strânsă, părinții să achite prima factură, iar tratamentul să înceapă. Dacă în străinătate va primi și terapii care sunt decontate și în România, în baza solicitării ulterioare pot fi rambursate parte din sume, la valoarea la care se fac decontările în țară.

Mama repetă că este într-o situație disperată și că familia este forțată să facă un astfel de apel, pentru că posibilitățile le sunt depășite cu mult de costurile avansate.

„Mai sunt situațiile în care pleacă pur și simplu din disperare”

Întrebarea – De ce mergi să te tratezi în străinătate? – este, în multe cazuri similare, pe buzele multora. Monica Althamer, navigator de pacienți și director de program în cadrul Fundației Metropolis care derulează proiectul „Spitale Publice din Bani Privați”, a explicat pentru „Adevărul” care sunt situațiile în care pacienții români caută șanse mai bune în afară.

Cele mai comune, explică Althamer, sunt acelea în care tratamentul nu poate fi oferit în România în timp util sau nu poate fi oferit deloc în România, în aceste circumstanțe statul putând oferi și sprijin, prin decontarea tratamentelor.

„Mai sunt situații în care pleacă pur și simplu de disperare, când tratamentul nu funcționează sau nu așa cum speră toată lumea; sau când solicită o a două opinie și există diferențe considerabile de abordare și atunci încrederea lor este afectată și aleg să plece spre spitalul care le-a furnizat informații cât mai complete, date despre ce ar face, protocoale alternative de tratament. Și atunci se îndreaptă spre clinicile care le dau detalii privind tratamentul pe termen lung care să le inspire mai multă încredere și speranță”, explică Monica Althamer.

Românii aleg, în cazurile disperate, străinătatea pentru că sistemul nostru de sănătate încă este departe de serviciile din țările dezvoltate. Protocoalele sunt internaționale, e adevărat, același lucru îl va face și un spital din România, dar posibil doar până la un punct.

„Accesul nostru la medicina personalizată spre care merge restul lumii este extrem de limitat. Adică avem această raportare la protocoale cu niște limitante. Nu toate substanțele inovatoare sunt decontate, întârzieri pentru că lipsește un medicament sau altul, liste de așteptare când se pune problema de transplant, încă avem întârzieri pe motiv că vin sărbătorile”, expune navigatorul de pacienți câteva dintre motive.

Situațiile în care familiile vând tot ce au pentru o șansă mai bună în spitale recunoscute pentru tratarea anumitor patologii sunt regula. Ce se întâmplă astăzi diferit de situația din urmă cu mai mulți ani este că medicii din România sunt mult mai deschiși atunci când pacienții le spun că și-ar dori să aibă și o a doua opinie. Pe de altă parte, și pacienții sunt mai bine informați, sunt la curent cu drepturile lor.

Adesea limitările nu țin de competența personalului medical, ci de medicamente, investigații și dotări la care pacienții nu au acces. Statisticile arată că suntem la coada clasamentului în Europa în ceea ce privește timpul de la aprobarea unui medicament inovator de către Agenția Europeană a Medicamentului până la momentul în care devine compensat în România, atrage atenția Althamer. În plus, „pe partea de medicină personalizată, noi nu avem ideea de supra-specializare. În străinătate, spitalele își permit să aibă medici cu supra-specializare care fac doar asta. Și atunci, normal că un medic care face doar sarcoame va avea o cazuistică ce nu se va compara niciodată cu a unui medic care face de toate pentru toți, toate tipurile”, adaugă Althamer.

Pacienții care ajung în spitale de stat, aflați într-o situație vulnerabilă și la nivel psihic și la nivel fizic, petrec încă ore întregi așteptând, sunt înghesuiți în saloane supraaglomerate găzduite de clădiri vechi și de peste 100 de ani, văd lucruri pe care nu și-ar dori să le vadă și găsesc rareori puterea să se revolte. Sunt amănunte care le știrbesc bolnavilor încrederea.

„Spitalul din străinătate practic împrumută statul român”

Pe de altă parte, serviciile oferite în străinătate costă, iar statul român decontează, în situațiile în care este posibil, aceste costuri cu foarte mare întârziere. „Sunt tot mai multe spitale din Uniunea Europeană care nu mai acceptă pacienți cu formulare S2 sau îi acceptă pentru partea chirurgicală și mai puțin pentru partea de tratament oncologic. (...) În plus, prin formulare S2, spitalele își recuperează de la casele lor de asigurări, din țările în care ajung pacienții, își recuperează banii la 18 luni de la emiterea facturilor. Asta înseamnă că spitalul din străinătate practic împrumută statul român pe 18 luni”, punctează Althamer.

Acesta este motivul pentru care din ce în ce mai des familiile apelează la campanii umanitare pentru a putea acoperi aceste costuri care le depășesc cu mult posibilitățile.

Ce fac de asemenea centrele de referință din străinătate este medicină personalizată, multiple testări genetice. „Practic nu se raportează doar la protocolul standard, ci merg cât mai aproape de nevoia pacientului și de profilul lui, al bolii lui, genetic. Acolo șansele să deconteze ceva statul român, având în vedere că nu sunt în pachetul de servicii de bază, sunt inexistente”, mai precizează Monica Althamer.