PNL Constanţa, prima declaraţie după ruperea USL. Liberalii vorbesc despre unitatea din partid, dar nimic despre alianţe locale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A doua zi după ruperea USL, liberalii constănţeni s-au abţinut de la declaraţii. Într-o declaraţie de presă emisă miercuri, 26 februarie, deputatul Gheorghe Dragomir, preşedintele PNL Constanţa, arată că filiala susţine decizia partidului.

„Partidul Naţional Liberal, Filiala Constanţa îşi arată susţinerea faţă de decizia Delegaţiei Permanente de a părăsi Uniunea Social Liberală. Am sprijinit întotdeauna discuţiile constructive din interiorul PNL şi considerăm că toate deciziile luate în cadrul forulului statuar trebuie respectate de către toţi liberalii deopotrivă.

Ceea ce s-a stabilit în şedinţa de ieri, 25 februarie a.c., a exprimat voinţa politică a membrilor PNL, decizia de a părăsi coaliţia de guvernare fiind adoptată cu o majoritate zdrobitoare: 187 de voturi pentru, 6 împotrivă şi 2 abţineri. Membrii PNL au arătat că este necesar să fie solidari şi totodată uniţi în adoptarea deciziilor partidului“, menţionează Gheorghe Dragomir.

Totodată, liberalii constată că fostul prim-ministru Călin Popescu-Tăriceanu, iese din rândurile partidului pe care l-a condus. „Declaraţiile domnului senator Călin Popescu-Tăriceanu, în contextul lipsei unui mandat din partea PNL, se abat de la ceea ce s-a stabilit în cadrul şedinţei de ieri“, a subliniat Dragomir.

Liberalii evită să menţioneze dacă vor face alte alianţe pe plan local. Ei vorbesc despre imprtanţa unităţii din partid.

„Considerăm că este nevoie de unitate în interiorul partidului, membrii PNL având responsabilitatea de a respecta toate angajamentele asumate în faţa românilor. Este esenţial pentru noi să nu pierdem din vedere scopul pentru care am fost desemnaţi drept principala forţă de dreapta din România.

Măsurile politicilor promovate de către PNL din timpul guvernării USL au adus ţara noastră pe un trend ascendent şi i-au oferit stabilitate atât pe plan economic, cât şi în cadrul politicii internaţionale“, a mai spus Gheorghe Dragomir, preşedintele PNL Constanţa.

Vă mai recomandăm

Guvernul Ponta 3. Ponta: Săptămâna viitoare prezint Parlamentului noul Guvern. Lista noilor miniştri

Se rupe PNL? Tăriceanu: Dragă Crin, îi voi cere lui Victor Ponta să-şi ţină angajamentele faţă de PNL. Fostul premier se află acum la Guvern

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite