Planetariul din Constanţa, unic în sud-estul Europei. „Aici vezi cerul ideal. Este inegalabil”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Planetariul din Constanţa foto: Călin Gavrilaş
Planetariul din Constanţa foto: Călin Gavrilaş

Planetariul din Constanţa este, începând de miercuri, 15 iunie, unic în sud-estul Europei pentru modul în care va prezenta Universul celor care-i vor trece pragul. Specialiştii spun că aici poţi vedea „cerul ideal”.

Planetariul din Constanţa funcţionează în cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii din Constanţa, fiind situat în apropierea Delfinariului şi Microrezervaţiei. În ultimii ani, Planetariul a făcut obiectul unor investiţii importante în modernizarea tehnologiei cu care se realizează prezentările pentru public. Concret, cu aproximativ 730.000 de euro s-au achiziţionat două sisteme unice în sud-estul Europei.

„Este unic (Planetariul n.red.) deoarece el conţine acest sistem hibrid, un sistem de proiecţie digital, la rezoluţie 4K, combinat cu un sistem opto-mecanic. Aici am cerul ideal, este inegalabil”, spune Dragoş Braşov, preşedintele Asociaţiei Astronomice Urania. Dragoş este persoana care a implementat acest proiect la Constanţa şi a stat alături de cele două muzeografe ale Planetariului care, de aici încolo, vor realiza prezentările pentru public. 

Specialistul exemplifică modul în care cele două sisteme funcţionează, arătând că proiectoarele clasice aruncă lumină, negrul nu este negru, ci este un gri închis. Aşadar, nu poţi crea un cer ideal. Aici intervine sistemul opto-mecanic ce creează cerul ideal: întuneric beznă şi puncte luminoase foarte bine definite.

Planetariu Constanta foto Călin Gavrilaş

Simona Dobre şi Dragoş Braşov în faţa noilor echipamente foto: Călin Gavrilaş

„În momentul în care tu vrei să te joci, să pleci de pe Pământ, să te roteşti în jurul unor obiecte, să navighezi, atunci nu mai poţi folosi sistemul octomecanic (care este doar pentru cerul văzut de pe Pământ). Aici intră în funcţiune digitalul. Frumuseţea este că această integrare presupune ca cele două sisteme să se mişte integrat şi să fie comandate din aceeaşi consolă”, explică Dragoş Braşov. 

Cele două muzeografe care vor fi gazdele vizitatorilor au avut nevoie de câteva luni de acomodare cu noua aparatură. Sunt foarte multe butoane, sunt foarte multe opţiuni şi îţi trebuie timp să înveţi să le sincronizezi pentru ca lucrurile să pară naturale. 

Începând de joi, 16 iunie, se vor realiza câte cinci demonstraţii zilnice (orele 9.45; 11.45; 13.45; 15.00; 16.00) la Planetariul din Constanţa. Durata unei prezentări este de aproximativ 30 de minute, iar preţul de intrare este de 18 lei (bilet întreg) şi de 4,5 lei (elevi sau studenţi). 

Planetariu Constanta foto Călin Gavrilaş

Planetariul din Constanţa foto: Călin Gavrilaş

„Le prezentăm vizitatorilor cerul la momentul respectiv. Dincolo de toate, informaţiile ştiinţifice nu sunt doar simple informaţii ştiinţifice, ci informaţii pe care să le poată utiliza pe mai departe în viaţa lor. Vrem să plece schimbaţi şi să-şi dorească să revină. Aici întotdeauna vor găsi răspuns la întrebările pe care le au”, spune Simona Dobre, una dintre muzeografele Planetariului. 

În prezentări nu vor fi arătate doar constelaţii, ci oamenii vor vedea ce „înseamnă să pleci de pe Pământ, să te roteşti în jurul altor planete sau să treci prin univers către diferite stele. Putem chiar să aselenizăm într-un crater, să vedem Munţii Carpaţi de pe Lună. Este ceva fascinant”, concluzionează Dragoş Braşov. 

În acest moment, Planetariul are o capacitate de 41 de locuri, fiind deja considerat „mic” pentru potenţialul pe care-l are de a atrage vizitatori, mai ales că noile echipamente fac faţă foarte bine la o încăpere cu mult mai spaţioasă.  

Planetariu Constanta foto Călin Gavrilaş

Planetariul din Constanţa foto: Călin Gavrilaş

Vă recomandăm şi: 

Ce se întâmplă cu delfinii şi leii de mare aduşi din Harkov la Constanţa. „Au stat baricadaţi, iar antrenorii erau cu ei în apă” VIDEO

Dezastrul edilitar din inima Constanţei. Ştefan cel Mare şi varianta în şantier, iar edilii visează la Bulevardul Madrid FOTO

Constanţa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite