Părinţii primesc asigurări. „Toţi copiii vor avea loc în grădiniţe“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Grădiniţa, punct de start în evoluţia şcolară FOTO Adevărul
Grădiniţa, punct de start în evoluţia şcolară FOTO Adevărul

La 27 mai se dă startul înscrierilor copiilor la grădiniţe. Este vorba doar despre cei care sunt nou-veniţi în unitatea preşcolară. Pentru copiii care vor să continue să studieze la grădiniţa la care sunt înscrişi, termenul expiră la 24 mai.

În Constanţa există 73 grădiniţe, dintre care 22 cu orar prelungit, 31 au orar normal şi 20 particulare. Dintre cele cu program normal, 7 grădiniţe au orar extins (4, 7, 9, 22, 51, 58).

Înscrierile au loc în perioada 13 mai - 28 iunie 2013, conform calendarului stabilit de Ministerul Educaţiei:

13 - 24 mai 2013 – reînscrieri pentru copiii care sunt înscrişi în unitatea de învăţământ preşcolar respectivă în anul şcolar 2012-2013;

27 mai - 28 iunie 2013 – înscrieri pentru copiii nou veniţi în unitatea de învăţământ preşcolară respectivă.

„Toate cererile vor fi primite, iar înscrierile se vor realiza cu respectarea criteriilor generale şi specifice elaborate de Ministerul Educaţiei Naţionale şi de către consiliile de administraţie ale unităţilor respective“, dau asigurări responsabilii din învăţătmânul constănţean.

Criteriile generale de înscriere, la grădiniţe cu program normal sunt: apropierea de domiciliu, existenţa fraţilor/ surorilor în grădiniţă, serviciul părinţilor/ al susţinătorilor legali este aproape de unitatea de învăţământ.

Criteriile generale de înscriere la grădiniţe cu program prelungit sunt: apropierea de domiciliu, existenţa fraţilor/ a surorilor în grădiniţă, serviciul părinţilor/ susţinătorilor legali este aproape de unitatea de învăţământ, dovada locului de muncă a ambilor părinţi/ susţinători.

Ordinea înscrierilor se va asigura, cu prioritate, prin cuprinderea copiilor de 5 ani la grupa mare, ulterior, vor fi înscrişi în ordine descrescătoare a grupelor de vârstă, copiii de 4 ani la grupa mijlocie şi de 3 ani la grupa mică.

În cazul în care nu se ocupă toate locurile din grădiniţe până în data de 28 iunie 2013, programul de înscriere se poate prelungi, după caz, până în data de 15 septembrie 2013.
 

Constanţa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite