Ofițer de rang înalt, despre drona detonată de SRI la Constanța: „Putea avea sute de kilograme de explozibil“. Bubuitura a zguduit litoralul

0
Publicat:

Contraamiralul (r) Constantin Ciorobea, fost locțiitor al șefului Statului Major al Forțelor Navale, actualmente membru în Consiliul Director al Forumului de Securitate al Mării Negre, a analizat incidentul de la Constanța, unde o dronă marină a ajuns la 20 de mile marine de țărm.

Drona marină de război SURSA martor
Drona marină de război SURSA martor

Nicio informație oficială legată de proveniență acestei drone, cantitatea de explozibil de la bord sau modul în care a ajuns în apele teritoriale românești, nu a fost făcută publică. până acum, de Serviciile Secrete implicate în această anchetă, totul fiind tratat ca un incident de securitate națională. 

Drona marină, ințial considerată a fi o simplă barcă răsturnată, a fost descoperită miercuri seara, 3 aprilie 2024, de o navă a Gărzii de Coastă, la 20 de mile marine est față de Tuzla.

Polițiștii au alertat Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Marea Neagră, care a tractat-o până în dana proprie - dana 78.

Abia în momentul în care a fost urcată pe cheu, autoritățile au remarcat la prova un dispozitiv suspect, de formă cilindrică, cu antene și atunci s-a dat alarma.

Specialiștii anti-tero ai SRI, pirotehiniștii au urcat la bord, zona a fost evacuată, s-au făcut cercetări iar la final s-a luat decizia că ambarcațiunea să fie dusă departe de orice zonă civilă.

Ambarcațiunea a fost tractată joi, 4 aprilie 2024, pe mare, până în dreptul poligonului militar Midia, unde a fost detonată, vineri seara, 5 aprilie 2024.

Deși, din nou, nu a existat nicio comunicare oficială la acel moment, deflagrația a fost atât de puternică încât a fost auzită în Corbu, Năvodari, Constanța, Agigea și Eforie.

Constănțeni au simțit, efectiv, suflul exploziei, chiar și cei care se aflau în incinte, unde geamurile au vibrat puternic și alarmant, imediat după bubuitură.

S-au înregistrat trei apeluri la 112, venite din partea oamenilor panicați.

Informare oficială din partea Ministerului Apărării Naționale (MApN) a venit abia la ora 23.14, la câteva ore după ce localnicii au auzit explozia.

MApN a informat sec faptul că „vineri, 5 aprilie, la ora 18.24, în Poligonul de trageri antiaeriene Capu Midia, județul Constanța a avut loc o detonare controlată executată de specialiști ai Serviciului Român de Informații și ai Ministerului Apărării Naționale”, fară să specifice despre ce este vorba. 

Drona marină sursa foto: martor
Drona marină sursa foto: martor

Contraamiralul (r) Constantin Ciorobea, fost locțiitor al șeful Statului Major al Forțelor Navale, a analizat imaginile filmate de martori, cu ambarcațiunea suspectă, înainte că aceasta să intre în custodia serviciilor secrete românești și a explicat despre ce este vorba: cel mai probabil o armă militară folosită în războiul din Ucraina.

„Vorbim despre ambarcațiuni pentru salvare pe mare care, conform declarațiilor recente, se pare că au fost adaptate, adică au fost încărcate cu explozibili și cu niște mijloace de detectare și transmitere, ca să spunem așa, pentru a putea fi îndreptate către o anumită țintă și folosite în acest fel ca drone de suprafață, dar cu posibilitatea de a avea o sarcină explozivă ceva mai mare. Se pare că aceasta chiar aparține Ucrainei, și cred că ținta unui astfel de dispozitiv ar fi podul din zona strâmtorii Kerci”, a explica contraamiralul (r) Ciorobea.

Din punctul său de vedere, ambarcațiunea face parte din categoria celor care au viteză mică, dar pot transporta o încărcătură explozivă mare. Contraamiralul spune că, în cazul de față, nu am putea vorbi despre o dronă folosită în lupta pe mare, pentru a lovi o navă militara inamică.

„Probabil era folosită ca o dronă de suprafață, pentru că celelalte, folosite până acum împotriva navelor, aveau o încărcătură explozivă mai mică, dar viteză mai mare, manevrabilitate mai bună: acestea au fost folosite împotriva navelor. Acestea cu încărcătură mare ar putea fi folosite pentru podul din strâmtoarea Kerch sau intrarea în zona portului Sevastopol sau alt port, adică ținte fixe, ținte care nu își schimba poziția, cu scopul de a tăia sau împiedica aprovizionarea forțelor armatei ruse din zonele Herson și Zaporojie. Și, în acest fel, forțele ucrainene pot avea un moment de răgaz, dată fiind presiunea exercitată de Armata Rusă în cele două regiuni”, a declarat ctrl. (r) Ciorobea.

Din punctul său de vedere, o astfel de ambarcațiune folosită ca dronă de suprafață ar putea transporta și 300 de kilograme de explozibil. 

Contraamiralul (r) Constantin Ciorobea a explicat că cel mai probabil ambarcațiunea a fost adusă de curenți în zona României. 

„Nu a mai putut fi controlată și s-a pierdut. Faptul că a fost răsturnată înseamnă că a traversat o zonă de furtună, ceea ce a dus la răsturnarea navei. Iar faptul că a ajuns pe litoralul românesc a fost cauzat de curenții circulanți de suprafață, care au direcția de la nord la sud, spre Istanbul și spre Dardanele”, a explicat acesta.

Din punctul său de vedere, drona marină nu era neapărat periculoasă, chiar dacă s-ar fi lovit de un obstacol sau de mal, pentru că dispozitivul de detonare ar fi putut fi distrus în urma răsturnării ambarcațiunii.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite