O autocisternă s-a răsturnat în zona Penitenciarului de la Poarta Albă
0În urma evenimentului rutier, petrecut pe un drum închis circulaţiei, soferul autovehiculului a fost rănit uşor, fiind transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.
O autocistenă care transporta ciment s-a răsturnat, astăzi, în zona Penitenciarului de la Poarta Albă, pe Drumul Judeţean 228. La volan se afla constănţeanul Gheorghe Dumitru, de 40 de ani, care a pierdut controlul autocisternei, maşina răsturnându-se pe partea stângă a sensului de mers.
Autovehiculul transporta ciment pentru lucrările care au loc la drumul respectiv, momentan închis circulaţiei. Şoferul a fost rănit uşor, acuzând dureri la picioare. După ce a fost scos din autocistenă, Gheorghe Dumitru a fost transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.























































