Metoda prin care o hoaţă le-a furat banii din casă unor bătrâni din Constanţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maşină de poliţie - arhiva foto
Maşină de poliţie - arhiva foto

Femeia acuzată că a furat din casele a doi bătrâni din municipiul Constanţa are 33 de ani şi este din judeţul Galaţi.

O femeie de 33  de ani, din judeţul Galaţi, este acuzată că a furat banii din casele a doi bătrâni din municipiul Constanţa.

În luna februarie, poliţiştii Secţiei 2 au fost sesizaţi de un bărbat, de 81 de ani, cu privire la faptul că „la uşa sa s-a prezentat o femeie, pretinzând că este reprezentantă a unui supermarket şi donează produse de curăţenie persoanelor în vârstă. Aceasta ar fi pătruns în locuinţa persoanei vătămate pentru completarea unor formulare şi, profitând de neatenţia sa, ar fi sustras, dintr-un portofel, suma de 18.100 de lei”, transmite IPJ Constanţa.

Tot în luna februarie, tot poliţiştii Secţiei 2 au fost sesizaţi de către o femeie, de 78 de ani, cu privire la faptul că „la uşa sa s-a prezentat o femeie, pretinzând că este reprezentantă a unui supermarket şi are cadouri pentru clienţii fideli. Aceasta ar fi pătruns în locuinţa persoanei vătămate şi profitând de neatenţia sa, ar fi sustras, dintr-un portofel, suma de 2.500 de lei”, spun poliţiştii.

Joi, 25 martie, poliţiştii constănţeni ajutaţi de cei din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi, au pus în aplicare un mandat de percheziţie domiciliară, pe raza municipiului Galaţi, ocazie cu care a fost identificată femeia în cauză, precum şi bunuri cu valoare probatorie.

Aceasta a fost reţinută pentru 24 de ore, fiind depusă în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă, iar în cursul zilei de astăzi urmează a fi prezentată instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.

Citeşte şi:

Halep, prima reacţie după victoria de la Miami: De ce nu îşi găseşte ritmul şi ce spune despre accidentarea de la umăr

Un student român a câştigat premiul „Tânărul european al anului”



 

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite