Marinar român răpit în Nigeria. Cum a fost atacată de piraţi nava „Glarus”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nava Glarus a fost atacată de piraţi în apele teritoriale ale Nigeriei. 12 marinari au fost răpiţi, printre ei aflându-se şi un român.

Nava Glarus – pavilion Elveţia – a fost atacată sâmbătă dimineaţa de piraţi în apele teritoriale nigeriene, la 45 mile SE de insula Bonny. Au fost răpiti 12 membri ai echipajului.

Potrivit Sindicatului Liber al navigatorilor (SLN), nava încărcată cu grâu se află în marş către portul Harcourt în Nigeria. Piraţi au pătruns pe nava Glarus cu ajutorul unor scări lungi şi au tăiat sârmele ghimpate de pe balustarzi pentru a avea acces pe nava. Aceştia au distrus apoi echipamentele de comunicaţii ale navei înainte de a părăsi nava cu 12 din cei 19 membri ai echipajului. Cei răpiţi provin din Croaţia, Filipine, Bosnia, România (şeful mecanic Ionel H.),Ukraina şi Slovenia.

„Nava se află în prezent în portul Harcourt. A fost demarată procedura de criză din cadrul companiei Massoel Shipping, proprietara acestei nave, pentru a elibera ostaticii cât mai repede cu putinţă iar Poliţia Maritimă din Nigeria investighează acest caz”, mai spun reprezentanţii SLN.

Atacurile piraţilor au apărut cu o frecvenţă tot mai mare în apele nigeriene, potrivit Biroului Internaţional Maritim al Camerei Internaţionale de Comerţ (IMB). Golful Guineei - unde a fost atacată nava Glarus - a reprezentat al 29-lea incident de piraterie în primul trimestru al anului 2018, mai mult de 40% din totalul incidentelor de piraterie la nivel global.

De regulă, răpitorii nu stabilesc niciun contact în primele 48-72 ore. După informaţiile de ultima ora, o echipa de negociatori a fost deja formată şi se aşteaptă să rezolve acesta situaţie rapid şi eficient.

„Multe ţări nu dau dreptul încă gărzilor înarmate la bordul navelor care abordează pavilionul respectiv iar Nigeria nu da dreptul deţinerii sau folosirii  armelor la bordul oricăror nave în apele teritoriale nigeriene”, adaugă sindiccaliştii.

Pe aceeaşi temă:

Petrolier sub pavilion maltez, atacat de piraţi în apropierea Nigeriei. Un mort şi trei ostatici, potrivit bilanţului provizoriu


 

 

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite