Local popular din Mamaia, amendat de Protecția Consumatorilor. Multe produse expirate

0
Publicat:

Magazinul a fost amendat cu 5.000 de lei de inspectorii ANPC, care au găsit, în urma unui control, produse expirate, compoziţie pentru clătite sau waffe veche de câteva zile, fructe depreciate, urme de grăsime arsă şi murdărie.

Protecția Consumatorilor a aplicat mai multe amenzi FOTO: Arhivă
Protecția Consumatorilor a aplicat mai multe amenzi FOTO: Arhivă

Potrivit Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor Constanţa, magazinul ”La Clătite" din Mamaia, aparţinând SC Red SRL, a fost amendat cu 5.000 de lei şi s-a propus oprirea temporară a prestării serviciilor, până la remedierea deficienţelor constatate.

În urma unui control, comisarii au constatat utilizarea de produse şi proceduri nesigure pentru consumatori, care pot afecta sănătatea acestora. Au fost găsite 20 de kilograme de compoziţie pentru clătite şi waffe, produse cu două şi trei zile înainte, refrigerate, gem de fructe de pădure expirat din 15 aprilie, un kilogram de căpşuni depreciate.

”Totodată, erau utilizate răcitoare pentru băuturi pentru depozitarea de materii prime, coşuri de gunoi descoperite, ambalajele de la alte materii prime erau reutilizate.

Comisarii au mai găsit grăsime arsă pe aparatele de waffe, depuneri de praf pe grătarul de protecţie al ventilatorului din frigider, rafturi de frigider cu vopsea exfoliată şi urme de rugină, chedere la frigider cu firimituri şi praf/faina, spatule de silicon cu impurităţi, la îmbinarea cu manerul, spaţiul de depozitare de la subsol, insalubru, cu urme de mucegai pe perete, pânze de păianjen în colţuri, materii prime ambalate depozitate în aceeaşi încăpere cu un pat pliant, întins, pereţi exteriori cu spaţii libere, în partea inferioară/ lucrare nefinisată, prin care puteau intra praf, nisip, insecte, rozătoare”, potrivit stirileprotv.ro.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite