GALERIE FOTO Autostrada Soarelui este aproape gata. Între Cernavodă şi Medgidia se toarnă stratul final de asfalt

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Autostrada Soarelui, ultimele lucrări
Autostrada Soarelui, ultimele lucrări

Între Cernavodă şi Medgidia, traficul este deviat deja pe noua cale de mers a Autostrăzii Soarelui, ce va fi deschisă oficial la finele acestui an.

Măsura a fost luată pentru a permite turnarea stratului final de asfalt pe calea deschisă provizoriu în luna iulie, pentru traficul estival. Pe noua cale, stratul de asfalt este turnat în întregime.

Lucrări pe parcurs

La 19 iulie, circulaţia s-a deschis pe o singură cale (pe două sensuri, dus şi întors) pe ultimul tronson al Autostrăzii Soarelui, Cernavodă - Medgidia. Pe cei 20 de kilometri se circula în regim de drum naţional, astfel că viteza de deplasare a fost limitată la 80 de kilometri la oră.

GALERIE FOTO



Constructorii s-au apucat de lucru la calea nr. 2, ce avea termen de finalizare în ianuarie 2013. În acest interval trebuia să se lucreze inclusiv la elementele de siguranţă rutieră de pe tronsonul de autostradă, la semnalizare, la indicatoare, la panouri de avertizare, parcări, refugii şi grupuri sanitare, precum şi la staţiile PECO de pe traseu.

Lucrările s-au desfăşurat însă mai repede decât era programat. Calea nr. 2 este finalizată pe porţiunea Cernavodă - Medgidia, astfel că actualmente, imediat după Cernavodă, traficul este mutat pe această cale, pentru continuarea lucrărilor la calea nr. 1, ce a fost deschisă circulaţiei în iulie.

Pe calea nr. 1 mai este de turnat stratul final de asfalt, în timp ce pe calea nr. 2 acesta a fost turnat deja. În apropiere de Medgidia, traficul revine pe calea nr. 1.

Inaugurarea tronsonului nu este anunţată încă, dar deschiderea completă a circulaţiei va fi făcută cel mai probabil în luna noiembrie.

Execuţia la ultimul tronson A2 a început la finele lui 2011. Odată cu finalizarea Autostrăzii Soarelui, timpul de călătorie între Bucureşti şi Constanţa va fi redus de la 2 ore şi 30 de minute, la 1 oră şi 51 de minute.

Întregul tronson Cernavodă - Constanţa costă 1.486.158.338 lei (fără TVA), dintre care 297.232.537 lei reprezintă contribuţia nerambursabilă a Uniunii Europene, diferența fiind asigurată de Guvernul României și BEI.

Tronsonul Cernavodă - Medgidia (20 de kilometri) continuă cu Medgidia - Murfatlar (16 kilometri), ce face legătura cu Murfatlar - Valu lui Traian (14 kilometri). De la Valu lui Traian, drumul spre litoral continuă cu Varianta de ocolire a Constanţei (7 kilometri), ce iese în nodul rutier de la Agigea, de pe şoseaua Constanţa - Mangalia (DN 39).

Autostrada Soarelui, ultimele lucrări Autostrada Soarelui, ultimele lucrări Autostrada Soarelui, ultimele lucrări

Premierul Victor Ponta a inaugurat Autostrada Soarelui. De la Bucureşti la Constanţa circulăm întins, dar pe o singură cale

EXCLUSIV Primul accident pe noul tronson de pe Autostrada Soarelui! Două maşini s-au ciocnit violent între Medgidia şi Cernavodă. Una dintre acestea a zburat pe sensul opus!

Primul accident mortal pe noul tronson al Autostrăzii Soarelui. Un șofer de 77 de ani cu BMW a tăiat benzile de circulație

Se fură cu Caterpillar-ul lângă Autostrada Soarelui!

Un copil de 14 ani a furat componente din gardul de protecţie al Autostrăzii Soarelui

Constanţa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite