FOTO Nea Mircea, croitorul Techirghiolului, a împlinit 100 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dragomir Stoica şi tortul centenar FOTO Sînziana Ionescu
Dragomir Stoica şi tortul centenar FOTO Sînziana Ionescu

Cel mai bătrân om din Techirghiol a fost sărbătorit marţi, 5 februarie. Dragomir Stoica, cunoscut ca nea Mircea, croitorul oraşului, a împlinit 100 ani.

Primarul Adrian Stan a organizat în cadru festiv aniversarea veteranului de război. La Biblioteca oraşului s-au strâns marţi, 5 februarie, apropiaţi ai sărbătoritului, rude, strănepoţi, să-l cinstească pe nea Mircea.

Croitorul ţine minte perfect ziua în care a venit la Techirghiol din Târguşorul natal. „Era joi, 3 noiembrie 1924. Aici erau 4-5 gospodării. De atunci sunt mulţi ani, care au trecut într-o clipită. Am îmbrăcat tot oraşul. Treizeci de primari s-au perindat. Primarul de acum ţine la mine, mă onorează. Să trăiţi 1.000 ani!“, a urat cel mai bătrân locuitor al Techirghiolului.

Nea Mircea a avut 4 copii: 3 băieţi şi o fată. Ea a rămas să-l îngrijească după ce a rămas văduv, în 2003. Are un regim de viaţă foarte cumpătat, fără excese alimentare. Analizele medicale făcute recent i-au ieşit excelent, de s-a mirat şi doctoriţa de familie. „Secretul este ereditatea, dar şi echilibrul, toleranţa şi generozitatea“, este opinia medicului Mariana Oprica.

Apropiaţii au povestit întâmplări hazlii cu nea Mircea, mare iubitor de frumos. „I-au plăcut femeile la viaţa lui. Îi certa pe ăştia tineri: «Fii şi tu sentimental, aşa ca mine»“, relatează Alexandru Popescu, prieten de ani buni cu nea Mircea. Au făcut împreună multe concedii, dar nu toate întâmplările se pot spune, că nea Mircea era tare poznaş.

Nici acu` nu se lasă. Vrea să pupe toate femeile din încăpere, chit că nu le vede prea bine. Stă tare prost cu vederea şi cu auzul. Speră însă să apuce 105 ani, aşa cum i-a urat primarul. „Vreau să fac un muzeu al amintirilor aici, în Techirghiol, iar nea Mircea este o statuie vie a oraşului“, spune edilul-şef.

Veteranul, care a stat 10 ani pe front în Al Doilea Război Mondial, a primit de la primar o piatră de Techirghiol, un premiu în bani şi o diplomă de Techirghiolean Centenar, exemplu pentru comunitate.

Alţi veterani de război din Techirghiol au fost premiaţi de primărie şi de Cultul Eroilor: Constantin Cosmeanu, Constantin Picoiu, Mircea Durilă, Saburet Abdulam Sava Ritco, Niculae Toma şi Cadîr Avamil.

Techirghiolul pare propice pentru longevitate. Anul trecut, cea mai vârstnică femeie din oraş a murit la 102 ani.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite