FOTO Fascinantele chipuri ale Dobrogei, la început de secol XX. Portretele făcute de francezul Anatole Magrin
0
Într-un album fotografic realizat la începutul secolului trecut, Anatole Magrin, un francez care a vizitat Dobrogea la sfârşitul secolului al XIX-lea, a imortalizat figurile locuitorilor ţinutului dintre Dunăre şi Marea Neagră. Fascinat de amestecul pitoresc de naţii, de culoarea locală, de oameni, francezul a rămas în Dobrogea şi s-a stabilit pe malul mării, la Constanţa.
Magrin a trăit între anii 1858 şi 1921. Născut la Arcey, tânărul care făcea parte dintr-o familie bună vizitează pentru prima oară Constanţa, în 1875, în timpul unei călătorii pe Dunăre, de la Viena.
Peste 3 ani, după Războiul de Independenţă de la 1877, care a însemnat realipirea Dobrogei la Patria-mamă, Anatole Magrin revine la Constanţa ca secretar al consulului Franţei. S-a stabilit aici, şi-a întemeiat o familie, iar lucrările sale de îndrăgostit al Dobrogei sunt strânse într-un album, „Album de la Dobrudgea“.
Albumul aparţine acum unui colecţionar, Dan Arhire din Tulcea, care l-a cumpărat de la un anticar. În 2010, Arhire a scris cartea intitulată „Dobrogea, cheie de boltă“. Volumul ilustrat poate fi răsfoit la Biblioteca Judeţeană I.N. Roman din Constanţa.
„Acestea sunt cele mai vechi fotografii despre Dobrogea, pe care cititorii le pot vedea în biblioteca noastră. Oferă o mărturie impresionantă despre oamenii acestor locuri, despre cei care ne sunt strămoşi“, arată bibliograful Ionel Alexe.
FOTO VIDEO Înapoi spre rădăcinile neamului românesc, la pas pe tărâmul apostolului Andrei
FOTO Cum arăta ia dobrogeană: „dalmatică“ sau „chirachie“ pentru femeile din această parte a ţării
FOTO Povestea Dobrogei spusă în bani. Monedele care au conturat istoria dintre Dunăre şi mare


















