FOTO Cel mai mare exerciţiu militar din flancul sudic şi estic al NATO, în plină desfăşurare în Marea Neagră
0Peste 2.300 de militari din opt ţări participă zilele acestea la cel mai mare exerciţiu militar de pe flancul sudic şi estic al NATO. „SEA SHIELD” 18 este organizat şi coordonat de Forţele Navale Române.
21 de nave militare, 10 aeronave de luptă şi un submarin participă, în perioada 4-11 mai, la SEA SHIELD 18, cel mai mare exerciţiu multinaţional, organizat în anul 2018, de Forţele Navale Române. Peste 2.300 de militari din Bulgaria, Grecia, Marea Britanie, România, Spania, Statele Unite ale Americii, Turcia şi Ucraina vor pune în aplicare proceduri standard NATO de luptă împotriva ameninţărilor asimetrice, aeriene, submarine şi maritime, conform unui scenariu bazat pe o situaţie geopolitică fictivă.
„Este o bună ocazie pentru a demonstra încă o dată nivelul de pregătire al Forţelor Navale şi de a câştiga încrederea aliaţilor, de a ne ridica nivelul de interoperabilitate împreună cu celelalte forţe participante. Este un exerciţiu deschis atât ţărilor membre NATO, cât şi ţărilor partenere, de aceea salutăm şi prezenţa Ucrainei. Putem spune că la acest exerciţiu am atins nivelul de interoperabilitate la standardele NATO pentru forţele şi mijloacele pe care acum le avem la dispoziţie”, a declarat la începutul exerciţiului, şeful Statului Major al Forţelor Navale, viceamiralul Alexandru Mîrşu.
Forţele Navale Române participă cu două fregate, două corvete, două nave purtătoare de rachete, două dragoare maritime, două detaşamente mobile de lansare rachete, nave auxiliare şi scafandri de luptă, Forţele Aeriene Române asigură secvenţele de luptă împotriva ameninţărilor aeriene cu trei aparate de zbor MiG 21 Lancer şi, în premieră, Forţele Terestre Române participă cu un detaşament de infanterişti de la Brigada 9 Mecanizată „Mărăşeşti”.
Conform comandorul Cornel Cojocaru, şeful de Stat Major al Comandamentului Flotei şi directorul exerciţiului: „SEA SHIELD 18 este un exerciţiu, în principal, antisubmarin, dar noi vom exersa toate procedurile: lupta la suprafaţă, lupta antiaeriană, apărarea apropiată a navelor, dragaj, salvare pe mare. Ceea ce urmărim noi este să gândim la fel, să acţionăm la fel, să ne antrenăm aşa cum luptăm.”
Turcia participă cu un submarin, o fregată, o navă de patrulare, un avion de cercetare MPA P 235, Bulgaria cu corveta BGS Bodri, SUA cu un avion de patrulare MPA P 8 Orion, Marea Britanie participă cu trei aeronave Typhoon, iar Grecia cu ofiţeri de stat major. Totodată, Comandamentul Maritim Aliat al NATO (MARCOM) este reprezentat de către Gruparea navală permanentă SNMG-2 (Standing NATO Maritime Group), care desfăşoară activităţi în Marea Neagră, în perioada 1 - 21 mai, şi este alcătuită din distrugătorul britanic HMS Duncan, fregata bulgărească BGS Drazki, fregata spaniolă SPS Victoria şi fregata românească „Regele Ferdinand”.
Pe aceeaşi temă: