Filmul complet al atacului animalic care a curmat viaţa unui tânăr de 32 de ani. Bărbatul şi-a apărat viitoarea soţie cu care se întorcea de la Neversea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Criminalul Dumitru Canciandone (stânga), Valentin Băicoianu şi iubita sa, Anastasia Zenovei
Criminalul Dumitru Canciandone (stânga), Valentin Băicoianu şi iubita sa, Anastasia Zenovei

Dumitru Caciandone (31 de ani) l-a ucis pe Valentin Băicoianu (32 de ani) într-o staţie de autobuz din Constanţa. Altercaţia a început într-un mijloc de transport care aducea spectatori de la Festivalul Neversea, iar agresorul a fost ridicat de poliţişti abia după nouă zile.

Agresorul care a lovit mortal un tânăr, după terminarea Festivalului Neversea din Constanţa, a fost arestat. Dumitru Caciandone (31 ani) se afla împreună cu vărul său în autobuzul care prelua din spectatori, în dimineaţa de luni, 10 iulie. Cei doi lucraseră la terasa de la plaja Modern, administrată de verişoara lui Caciandone. În autobuz, cei doi constănţeni au abordat agresiv două fete însoţite de Valentin Băicoianu (32 ani), un tânăr din Slobozia.

Tânărul le-a luat apărarea, iar Caciandone l-a ameninţat cu bătaia. Vărul lui Caciandone s-a dat jos mai devreme, iar când autobuzul a oprit în staţia din punctul Constanţei numit Grăniceri, tânărul din Slobozia a coborât cu iubita lui s-o conducă acasă.

Tânăra este din Tulcea şi locuieşte în Constanţa, unde studiază Dreptul, la Universitatea „Ovidius“. Caciandone, locatar în aceeaşi zonă, i-a urmat la coborâre. În staţia de autobuz l-a lovit cu pumnul pe Valentin Băicoianu în plină faţă, iar acesta a căzut lovindu-se cu capul de bordură. Agresorul şi-a lăsat victima inconştientă întinsă pe asfalt şi a dispărut.

Criminalul plecând din Portul Tomis, alături de vărul său cu care a agresat tinerele în autobuz Sursa anchetă

Agresorul lui Valentin Băicoianu tânărul din Slobozia ucis după Neversea Sursa anchetă

Iubita lui Valentin, Anastasia Zenovei, a sunat disperată la 112, iar tânărul a fost transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Transferat apoi la un spital din Bucureşti, Valentin Băicoianu a murit la 18 iulie, după 9 zile de comă profundă.

Anunţul Poliţiei, după moartea victimei

Cazul a fost anunţat de Poliţia Constanţa abia după moartea tânărului - făcută cunoscută de ziarul „Adevărul“ - invocând competenţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa care se ocupă de infracţiuni grave.

Imagini cu criminalul Dumitru Caciandone, surprins în Portul Tomis, înainte de urcarea în autobuz, au fost date publicităţii de anchetatori când acesta era deja identificat. Caciandone a fost găsit la părinţii lui acasă, în judeţul Tulcea, şi a spus la audieri că n-avea habar ce s-a întâmplat. El a pretins că nu şi-a dat seama că Valentin a fost lovit aşa de grav încât să moară. Dumitru Caciandone a fost băgat în arest şi a fost dus în instanţă în faţa judecătorilor constănţeni în după-amiaza de vineri, 20 iulie. A primit mandat de arestare pentru 30 zile. Ucigaşul este căsătorit, iar soţia lui trebuie să nască.

„Mă iubeai în fiecare moment“

Anastasia Zenovei, tânăra cu care Valentin Băicoianu trebuia să se căsătorească, a postat o declaraţie de dragoste sfâşietoare pe contul său de Facebook: „Lumina ochilor îţi eram, mă iubeai şi te iubeam în fiecare moment. Aş scrie un roman despre cât de frumoasă a fost dragostea noastră şi veselă, mi-ai înveselit viaţa cu totul, doar lângă tine voiam să rămân toată viaţa. Aş scrie şi aş scrie, dar nu reuşesc încă să accept că este adevărat. Aş spune lumii întregi ce om minunat am avut alături de mine. Sufleţel drag, dorul de tine nu îl poate şterge nimeni. Abia aştept să ajung în Ceruri alături de tine“. 

Valentin Băicoianu, tânărul ucis cu un pumn primit în staţia de autobuz Sursa Facebook V.Băicoianu

Valentin Băicoianu din Slobozia ucis în autobuz la Constanţa după Neversea Sursa Facebook VB

Pe aceeaşi temă: 

Criminalul lui Valentin, tânărul lăsat lat în staţia de autobuz, a fost arestat. Dumitru Caciandone a pretins că nu ştia că şi-a lovit aşa grav victima

Un tânăr a murit luând apărarea iubitei sale. Agresat într-un autobuz, Valentin a căzut din maşină lovindu-se cu capul de bordură

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite