EXCLUSIV Cum ne cenzura fosta Securitate toată corespondenţa. Doar Scânteia şi ambasada URSS erau iertate

Publicat: 29.10.2014 16:56

Ultima actualizare: 10.08.2022 23:09

Securitatea a înfiinţat un serviciu de cenzură a corespondenţei începând din anul 1956, ce funcţiona pe lângă oficiile de cartare ale Poştei Române.

De-a lungul perioadei comuniste, cu această activitate s-au ocupat mai multe unităţi specializate ale fostei Securităţi: Serviciul „F” (1956-1967), Direcţia XII (1967-1968), Direcţia IX (1968-1972), Direcţia VI (1972-1973) şi Unitatea Specială „S” (1973-1989), se arată în lucrarea „Partiturile Securităţii“ semnată de Cristina Anisescu, Silviu B. Moldovan, Mirela Matiu, de la Direcţia Cercetare, Expoziţii, Publicaţii, Serviciul Programe Educaţionale şi Centrul de Istorie Orală din cadrul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS).

Dacă în anii ’50-’60 erau vizaţi legionarii, sioniştii, membrii partidelor politice, cultelor şi sectelor religioase, din ’70-’80 această operaţiune a luat amploare. Fie că vorbim de cărţi poştale, scrisori, telegrame sau pachete ale cetăţenilor români şi străini, fie de corespondenţa persoanelor urmărite sau de cea „suspectă” (scrisori de protest, manifeste şi memorii adresate persoanelor cu funcţii importante în aparatul de partid şi din stat), Securitatea s-a infiltrat în viaţa privată a persoanelor cu scopul de a deţine controlul şi de a pedepsi „deîndată” pe cel care s-ar fi opus regimului.

Orice scrisoare suspectă era fotografiată şi, atnci când se considera necesar era deschis un dosar de urmărire. Apoi, era trimisă la destinaţie. Era permisă confiscarea numai în cazuri deosebite.

Cum a fost boicotat tovarăşul Iliescu de studenţi

Se ajunsese să fie interceptate şi scrisorile trimise între studenţi. O astfel de epistolă fotografiată, pusă la dispoziţie de CNSAS, a fost scrisă în timpul practicii agricole. Nelu îi povestea lui Octav despre problemele studenţeşti. „Mult aşteptata reducere a materiilor de examen s-a dovedit a fi cea mai stupidă farsă făcută studenţilor. E foarte adevărat că totodată studenţii «înfierbântaţi» am fost «răciţi» cu o momeală, dar acum s-a depăşit măsura. Totul a fost o schimbare în rău. Examenele la alegere, cursurile facultative, cercurile ştiinţfice, prelegerile fără frecvenţă au apărut doar pe hârtie.

În schimb, pe linie UTC se mai aranjează câte ceva. La prima conferinţă pe facultate a fost invitat Iliescu. Am boicotat-o. S-a ţinut din nou câteva zile mai târziu, când am fost vreo 800 de studenţi. Câteva minute s-a vorbit ... ca la şedinţe. Apoi, un asistent a spus că o comisie de la CC se ocupă special de facultatea noastră, un membru al ei fiind în sală. Un freamăt ne-a străbătut pe toţi şi a trecut la atac. În zadar profesorul invitat a cerut «puţină condescendenţă», căci au început să curgă tot felul de critici. Am «scăpat» foarte puţni profesori. S-a trecut apoi la cel... invitat. „Să intraţ în laboratoare...“. În sfârşit s-a sărit peste cal. «Mulţumim pentru fonduri: aproape că ajung pentru cretă». Pe hârtie nu se scrie totul.“

Securitatea aflase toate metodele prin care românii îşi transmiteau informaţii secrete

Dar să vedem cum a început totul. Conform unui „proect“ strict secret al Securităţii, care se află în arhivele CNSAS, în anul 1954 s-au stabilit metodele prin care urma să se controleze corespondenţa legionarilor, sioniştilor, membrilor grupărilor burgheze, dar şi al cetăţenilor români domiciliaţi în ţara natală. Aici sunt inserate metodele prin care oamenii îşi transmiteau informaţii ce nu trebuiau să ajungă la Securitate. Se vorbeşte de cerneala simpatică, de cifru, anagrame. Documentul aflat în arhiva CNSAS este semnat de Alexandru Drăghici, ministrul Afacerilor Interne.

Scrierea cu cerneală simpatică

Despre scrierea cu cerneală simpatică se spune: „Gama cernelurilor simpatice este foarte variată. Se pot întrebuinţa unele medicamente: piramidon, salicilat, hipermanganat sau apă, zeamă de lămâie, urină, salivă, apă zaharată, alcool. Între rânduri, în spaţiile rămase libere şi uneori chiar peste scrisul vizibil se scriu comunicările cu cerneală simpatică“. În directive este dat exemplul unui cetăţean din SUA care trimite în RPR o scrisoare în limba maghiară. În text apărea cuvântul Czitron care era dat ca numele unui rabin, şi care în limba maghiară înseamnă lămâie. La controlul fizic-chimic s-a constatat că scrisoarea conţinea text simpatic scris cu lămâie. În acest caz, cuvântul Czitron indica existenţa scrisului simpatic.

Indigoul alb

Altă metodă folosită pentru a înşela Securitatea era indigoul alb – o coală albă de hârtie, îmbibată cu anumite substanţe chimice care se suprapune altei coli şi prin apăsare se imprimă scrisul invizibil. Numai prin tratare cu anumite substanţe chimice apare scrisul.

Scrisul convenţional

O altă metodă prin care se transmiteau informaţii ce nu trebuiau să ajungă la Securitate era scrisul conventional. „Cel interesat compune un text obişnuit care să nu dea deloc de bănuit. Descoperirea scrisului real presupune multă isteţime din partea cenzorului. Apoi, se dau câteva exemple. „Într-o scrisoare găsită într-un colet postal apărea următoarea frază: «Rufele pe care ţi le trimit trebuie să le speli petru că sunt murdare». Fraza a părut suspectă. Controlându-se atent rufele despre se făcea vorbire, s-a găsit în cusătura unei bluze instrucţiuni de spionaj scrise cu cerneală simpatică.

„Cenzurându-se în mod regulat scrisorile trimise din străinătate de un individ din RPR s-a constatat că acesta comunica mereu ştiri în legătură cu doi copii. Cercetându-se pe teren, s-a constatat că expeditorul nu avea niciun copil şi că sub această formă el transmitea informaţii în legătură cu capacitatea de apărare a ţării, iar cei doi copi erau denumiri convenţionale date armatei Sovietice şi armatei RPR.“, scrie în drectiva secretă.

În limbaj conventional, românii transmiteau în străinătate informaţii în legătură cu cei arestaţi, vorbin în scrisori despre persoane bolnave care sunt internate în spital.
Într-o scrisoare se scria, printre altele: „X este bolnav de 5 luni şi mai are de stat în spital încă 8 luni. Am consultat un doctor mare şi deşi i-am promis o sumă importantă, nu a putut să facă nimic pentru a reduce timpul cât a stat în spital.“ . Precizarea termenului a dat de bănuit cenzorului şi s-a constatat că era vorba de comunicări în legătură cu un arestat.

Codurile

Codurile sunt scrieri secrete. De obicei, codul se bazează pe o carte sau un dicţionar, iar descifrarea textului de face cu o „cheie“. În cartea de coduri sunt trecute cuvinte sau litere codificate, cu echivalentul lor real. De exemplu: absolut – 1318, adresa – 9416. Din motive de securitate (conspirativitate), cartea de coduri se schimba foarte des. Spre exemplu, într-o scrisoare apărea un şir de cifre: 5/7, 8/3… Pentru descifrare, atât expeditorul, cât şi destinatarul foloseau aceeaşi carte, de obicei un dicţionar. Cifra 5 indica pagina din dicţionar, iar cifra 7 rândul în care se afla cuvântul respectiv.
De asemenea, se mai folosea şi codul muzical, unde notele constituiau un cod. Ele se trimiteau sub formă de partituri.

Cifrul

Cifrul consta într-o înlocuire a literelor cu cifre, semne sau chiar litere cu alt înţeles.

Substituţia

Substituţia era fie simplă, când fiecare literă este reprezentată printr-un singur semn. Exemplu a – x, b – n sau polivalentă, când o literă avea mai multe valori: a – 11, 25, 48; b – 18, 29, 65.

Anagrama

Anagrama apărea uneori ca o grupare de litere, într-o figură geometrică sau se putea ascunde sub diverse jocuri rebusistice.
Pentru descifrarea textului era necesară mai întâi supracifrarea şi apoi descifrarea.

Limbajul timbrelor

Un anumit fel de a aşeza timbrele putea constitui o indicaţie sau un cod. Un marinar cetăţean străin, care naviga pe Dunăre, ruta Giurgiu – Viena, trimitea din fiecare port românesc cărţi poştale ilustrate, cu salutări, la aceeaşi adresă din străinătate. Părându-i-se suspect acest lucru, cenzorul a verificat cu multă atenţie cărţile poştale ilustrate şi a descoperit că pe dosul timbrelor erau scrise informaţii destinate unui centru de spionaj imperialist, cu privire la navigaţia română.

Coletele poştale

Securitatea a descoperit că într-un colet, tubul de pasta de dinţi era foarte uşor şi, când l-a deschis a descoperit hârtii ce conţineau instrucţiuni de spionaj. Într-un alt caz, instrucţiunile au fost descoperite într- pensulă de bărbierit.

Retransmiterea scrisorilor

Uneori, scrisorile erau aduse în ţară pe alte căi decât cele poştale. De obicei, erau folosiţi marinarii de pe vapoarele româneşti sau curieri diplomatici care beneficiau de imunitate la controlul organelor vamale. Aceste scrisori erau mai apoi retransmise pe calea corespondenţei interne cu scopul de a camufla legăturile destinatarului cu strănătatea.

Astfel, o scrisoare expediată de un „trădător” fugit din ţară transmitea instrucţiuni scrise cu cerneală simpatică unui „agent” cu scopul de a facilita fuga din ţară a unor persoane.
Instrucţiunile Securităţii privind controlul corespondenţei prevedea şi excepţii: era interzis să se deschidă corespondenţa membrilor CC, organelor de presă ale partidului – „Scânteia”, corespondenţa ambasadei URSS.

Serviciul de cenzură funcţiona pe lângă birourile de cartare ale oficiilor poştale, iar lucrătorul operativ trebuia să lucreze în deplină conspirativitate şi să nu lase urme pentru a duce la deconspirare.
Acest articol a fost realizat cu sprijinul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii. Documentarea şi cercetarea în arhiva CNSAS a fost realizată de: Cristina Anisescu (coordonator), Florentina Budeancă, Liviu Burlacu şi Cipriana Moisa (Direcţia Cercetare, Expoziţii, Publicaţii, Serviciul Programe Educaţionale şi Centrul de Istorie Orală).

Vă mai recomandăm