Evaluarea Naţională 2013. Aproape 100 elevi au lipsit de la proba de Română

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Absolvenţii de gimnaziu, în examene FOTO Adevărul
Absolvenţii de gimnaziu, în examene FOTO Adevărul

Absolvenţii clasei a VIII-a au susţinut marţi, 25 iunie, prima probă scrisă din cadrul  Evaluării naţionale - Limba şi literatura română. Un număr de 5.441 de elevi au susţinut examenul.

Pentru 5 elevi a fost solicitat subiectul de rezervă, ei susţinând proba tot marţi, 25 iunie, în intervalul orar 13.00-15.00.

Alţi 35 de absolvenţi au susţinut examenul în situaţii speciale, pentru care Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa declară că a luat toate măsurile pentru ca examenul să se desfăşoare în condiţii optime.

„Subiectele elaborate de Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare au fost în concordanţă cu programa şcolară a disciplinei limba şi literatura română. Au avut un grad de dificultate mediu, putând fi rezolvate în cele 120 de minute“, apreciază Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa.

Joi, 27 iunie, începând cu ora 9.00, se va desfăşura proba scrisă la matematică. Rezultatele vor fi afişate pe 29 iunie, până la ora 16.00.

Contestaţiile vor putea fi depuse în aceeaşi zi, în intervalul 16.00-20.00, urmând ca rezultatele finale să fie afişate pe 3 iulie.

Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa anunţase că 5.536 absolvenţi ai clasei a VIII-a vor susţine prima probă scrisă la Evaluarea naţională. Dintre aceştia, 5.528 elevi sunt din serie curentă şi 8 din serie anterioară.

Probele scrise pentru Evaluarea Naţională încep la ora 9.00, iar accesul elevilor în săli este permis, cel mai târziu cu 30 de minute înainte de începerea probei, respectiv pâna la ora 8.30, în fiecare zi în care se desfăşoară probele scrise.

Elevii surprinşi copiind în timpul desfăşurării Evaluării Naţionale sau comunicând cu ceilalţi elevi primesc nota 1 (unu) la lucrarea respectivă.

În acest an, camerele de supraveghere video vor funcţiona atât în sălile de clasă din unităţile de învăţământ în care se desfăşoară probele pentru Evaluarea Naţională, cât şi în sălile în care se descarcă şi se multiplică subiectele, precum şi în sălile în care se preiau şi se depozitează lucrările scrise.

Vă mai recomandăm

Calendarul simulărilor pentru examenele naţionale în şcolile din Constanţa

Elevii de clasa a VIII-a dau o nouă simulare pentru Evaluarea naţională

Evaluare Naţională fără supraveghere video. Doar la simulare. Rezultatele vor fi date la 12.12.2012, ora 12


 

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite