Dovada că poetul Ovidius a fost înmormântat la Constanța. „În secolul IV, monumentul funerar se mai păstra la Tomis“
0Din izvoare literare, istoricii au tras concluzia că mormântul lui Ovidius se afla la Tomis, într-un loc de cinste, în apropierea unei porți a orașului, unde putea fi văzut de toți cei care intrau sau ieșeau din cetate.
Profesorul și cercetătorul Nicolae Gostar (1922 – 1978) a publicat în revista Pontica a Muzeului de Istorie și Arheologie Constanța din anul 1970 dovada că Publius Ovidius Naso a fost înmormântat în cetatea unde a fost exilat.
În anul 1960, scrie istoricul, s-a aflat la Constanța, pe locul fostei gări, un fragment de stelă funerară cu chenar ornamentat cu lujeri, ciorchini și frunză de viță de vie. Din inscripție s-au păstrat câteva rânduri: „d (iis) M (anibus)/ hic eg-/ o qu (i i-/ aceo). Inscripția, după formula „diis Manibus“, continuă cu epitaful lui Ovidius din „Trist“. Atât stilul sculptural, cât și formula „diis Manibus“ datează monumentul în secolul II, poate chiar III.
În anul 1936 a fost publicată o inscripție funerară, descoperită la Turtucaia, care începea cu aceeași formulă „d (iis) M (anibus), apoi mai multe versuri, primul fiind „hic ego quae iacior Val(eria) dicta fuisse“. Și în acest caz, primele patru cuvinte amintesc de începutul epitafului lui Ovidius. Inscripția datează pe la sfârșitul secolului III sau începutul secolului IV.
În timpul săpăturilor la Abrittus Razgrad (Bulgaria) s-a descoperit o inscripție care începea cu aceeași formulă „d (iis) M (anibus)“, după care urmau cuvintele lui Ovidius: „(hi) c ego qui iaceo“. Inscripția a fost datată de arheologi din secolul IV.
Semnificația celor trei epitafe, care încep întotdeauna cu primul vers al epitafului lui Ovidius ar putea fi acela că elegiile poetului roman erau citite de populația romană din Moesia inferioară, dar pot primi și o altă interpretare, spune istoricul: aceea că locuitorii din provincia Moesia inferioară au scris pe mormintele lor acest început de vers, întrucât mormântul lui Ovidius era văzut de cei din Tomis și de călătorii care ajungeau aici.
Toate cele trei localități se aflau în parte de răsărit a provinciei Moesia inferior și, prin urmare, mormântul lui Ovidius putea fi văzut de cei ce locuiau la acea vreme pe aceste meleaguri.
„Concluzia care se trage din cele trei inscripții este că dorința celui exilat la Tomis i s-a împlinit dorința, respectiv punerea epitafului, pe care el însuși l-a scris, în versuri, iar inscripția de la Abrittus constituie dovada certă că încă în secolul IV monumentul funerar al poetului se mai păstra la Tomis și, că, probabil, a dispărut odată cu căderea orașului, care a avut loc la sfârșitul secolului Vi sau începutul secolului VII, când vechea cetatea pontică a devenit o imensă ruină“, scria Nicolae Gostar.
Unde a fost înmormântat Ovidius?
De două mii de ani, istoricii și arheologii își pun întrebarea: unde a fost înmormântat Ovidius? Vechiul Tomis și necropolele lui în epoca helenistică se întindea în extremitatea peninsulei, cetatea fiind apărată de un zid care mergea în direcția nord-est-sud-vest. În afara acestui zid, s-a descoperit necropola helenistică ce se limita spre nord cu actualul Bulevard Republicii. Deci, mormântul lui Ovidius putea fi în această zonă.
În epoca romană însă, începând cu secolul II, Tomis s-a extins mult spre nord, ocupând întreaga peninsulă. În secolul III, suprafața locuită a orașului a fost limitată spre nord de un zid puternic, descoperit de Vasile Pârvan. Prin urmare, orașul Tomis s-a dezvoltat treptat și peste necropola helenistică, cu excepția părții de nord, care a fost încadrată în vasta necropolă romană. Zidul roman trecea din secolul III peste necropola helenistică și numai o partea din aceasta rămânea în afara zidului orașului. Deci, conchide cercetătorul, este posibil ca mormântul lui Ovidius să fie acolo unde se întrepătrunde necropola helenistică cu necropola romană, deci în afara orașului antic, în sectorul delimitat de Bulevardul Republicii strada Răscoala din 1907.
Exilat de împărat la marginea lumii
Publius Ovidius Naso s-a născut la 20 martie 43 î.Hr la Sulmona şi a murit în anul 17 d. Hr la Constanţa, în vechiul Tomis. În anul 8 î.HR, pe când poetul se afla pe insula Elba, împăratul Octavian Augustus a semnat actul de exilare a lui Ovidius. A fost îmbarcat pe o corabie şi a părăsit Roma, plecând spre marginea Imperiului Roman, la Pontul Euxin. Nu avea să se mai întoarcă niciodată.
Ovidius nu avea să dezvăluie niciodată motivul exilului său. Romanticii spun că iubirea lui faţă de Iulia, fiica împăratului, i-a atras mânia lui Augustus. Criticii moravurilor de la curtea imperială sunt de părere că poetul ar fi văzut ceea ce nu trebuia să vadă – incestul împăratului cu fiica sa.
În semn de cinstire, dobrogenii i-au ridicat o statuie în piaţa care îi poartă numele. Epitaf pe statuia din vechiul Tomis îi sunt propriile versuri trimise din exil soţiei sale: „Sub astă piatră zace Ovidiu / Cântăreţul iubirilor gingaşe, răpus de-al său talent / O, tu, ce treci pe-aice, dac-ai iubit vreodată / Te roagă pentru dânsul: să-i fie somnul lin”.
Iată cum descria el vechiul Tomis:
„Când însă vine iarna cea tristă și cumplită,
Și geru-mbracă țara în albul lui veșmânt
Și când la miazănoapte e crivăț și ninsoare
Atunci să-i vezi pe barbari de viscol doborâți!
Nici soarele, nici ploaia nu pot topi zăpada,
Și crivățul o-nghiață; ea-n veci nu se mai ia;
Nu s-a topit cea veche și vine alta nouă
Și-n multe părți rămâne omăt din dou ierni.
Și-așa de tare-i vântul, că dezgolește case
Și turnurile nalte le surpă la pământ.
Atunci, de frig, barbarii își pun pe ei cojoace,
Își pun ițari, nu-și lasă decât obrazul gol
Iar țurțurii de gheață le zuruie în plete,
De albă promoroacă ascânteie barba lor.
Aice vinu-ngheață și el păstrează chipul
Ulciorului, și nu-l bei, ci-l fărâmi în bucăți”
Se încarcă comentariile...
