Din Constanţa spre Sanremo cu un Fiat 520. Se împlinesc 90 de ani de la succesul unui român în raliul italian

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În anul 1928 s-a organizat pentru prima dată raliul de la Sanremo, iar câştigătorul concursului a fost un român care a condus un Fiat 520. După 90 de ani, alţi doi români vor să concureze cu acelaşi model.

Ernest Urdăreanu, un ofiţer român, câştiga în 1928 prima ediţie a raliului de la Sanremo la volanul unui Fiat 520. La 90 de ani de la acest eveniment, doi pasionaţi de maşini de epocă au plecat vineri, 6 aprilie, din Constanţa spre oraşul italian.

„Astăzi au plecat pe urmele pilotului Urdăreanu doi constănţeni, dobrogeni, români inimoşi şi pasionaţi - domnii Gabriel Bălan (pilot) şi Costel Racu (copilot) - împreună cu echipa tehnică ce îi însoţeşte în această aventură. Conform tradiţiei pasionaţilor de maşini de epocă, am dat startul aventurii în Piaţa Ovidiu. Le doresc drum bun, succes în competiţie, să se întoarcă sănătoşi şi abia aştept să ne povestească experienţa lor unică”, a postat primarul Decebal Făgădău pe contul său de Facebook.

Cei doi români vor parcurge peste 2.200 de kilometri pentru a ajunge pe 11 aprilie la startul tradiţionalului Raliu Sanremo.

Italienii vor da numele lui Ernest Urdăreanu uneia dintre străzile oraşului, în semn de apreciere pentru cel care a câştigat pentri prima dată competiţia. Trebuie menţionat că şi în anul următor, 1929, tot Urdăreanu a fost câştigătorul raliului.

Pe aceeaşi temă:

FOTO Colecţionarul de maşini de epocă: are Fordul lui Birlic şi Dacia lui Ceauşescu


 

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite