Descoperire arheologică de excepție la Constanța: morminte vechi cu obiecte din Africa de Nord

0
0
Publicat:

Lucrările de demolare a fostului Spital Clinic de Boli Infecțioase din Constanța au scos la iveală zece morminte vechi de sute de ani, conținând obiecte de proveniență africană. Majoritatea mormintelor datează din perioada romană târzie, secolele IV–VI, și au fost descoperite lângă zidul clădirii aflate în demolare.

FOTO: știrileprotv.ro.
FOTO: știrileprotv.ro.

Printre artefactele care au atras atenția cercetătorilor se numără amfore provenind din Africa de Nord, zona Tunisiei de astăzi. Cercetătorii încearcă să deslușească semnificația prezenței lor la Constanța și au două ipoteze principale.

„Acest fenomen este puțin cunoscut, este în curs de cercetare. Fie avem o comunitate de coloniști care vin din acele provincii nord africane, fie este vorba de comercianți care trăiau aici și aveau legături puternice cu Africa de Nord”, a explicat arheologul Constantin Băjenaru.

Istoricul Gabriel Custurea a adăugat: „Se aducea ulei, vin, iar câteodată, în anumite amfore mari, se aduceau și cereale pentru aprovizionarea trupelor din zonă. Soldații primeau, pe lângă solda în bani, echipament, dar și mâncare, să spunem așa”.

Deocamdată, mormintele au fost acoperite cu pământ, dar cercetările vor continua anul viitor pentru investigații amănunțite.

„Ar fi un potențial uriaș, putem găsi acolo povești fabuloase. Mai avem și acel mormânt pictat și așa putem face niște excursii și trasee care pot să includă și alte zone posibil din județ”, a declarat ghidul turistic Diana Slav.

Descoperirea se adaugă altor situri importante din aceeași zonă, unde de-a lungul timpului au fost scoase la lumină vestigii semnificative pentru istoria Constanței.

Constanţa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite