De ce este ilegal transferul Portului Constanţa către administraţia Mazăre

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Specialiştii din Ministerul Transporturilor şi-au exprimat obiecţiile legale faţă de transferul gratuit de acţiuni de la Administraţia Portuară către Primăria Constanţa, dar ministrul Dan Şova le ignoră

Specialiştii din Ministerul Transporturilor au o serie de obiecţii legale privind preconizatul transfer suplimentar de acţiuni ale Portului Constanţa, de la autoritatea de stat către municipalitate.

În mod curios, acestea nu au fost luate în considerare de demnitari atunci când au bătut palma pentru tranzacţie.

În acest moment, Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa are ca acţionar majoritar Statul român, prin Ministerul Transporturilor, care deţine 60% dintre acţiuni. Fondul Proprietatea are 20% acţiuni, iar Consiliul Local al Municipiului Constanţa - tot 20%.

Ultima entitate a devenit acţionar în anul 2008, când Ministerul Transporturilor i-a cedat gratuit 20% din acţiuni, în urma unei legi promovate în Parlament de deputatul PSD Alexandru Mazăre, fratele primarului de Constanţa, Radu Mazăre.

Transferul de acţiuni nu poate fi gratuit

La ultima şedinţă de Guvern dinaintea minivacanţei de 1 Mai, Executivul a pregătit o hotărâre privind transferul gratuit a 13% dintre acţiunile deţinute de stat la companie, către Consiliul Local Municipal (CLM) Constanţa, care şi-ar fi mărit astfel participaţia la 33%. Ministerul ar rămâne astfel acţionar minoritar, cu 47%. Hotărârea de Guvern nu a figurat pe ordinea de zi a şedinţei din 30 aprilie, fiind trecută pe lista suplimentară. Dar obiecţiile specialiştilor din ministere au determinat amânarea deciziei.

image

Conform experţilor în legislaţie, orice transmitere unui pachet de acţiuni de la o companie deţinută de stat se face prin privatizare, astfel că „titlul gratuit“ iese din sfera legalului. Transferul cu titlu gratuit poate fi făcut doar pentru active cu caracter social, nicidecum pentru acţiuni. Alte metode legale prin care Statul şi-ar putea diminua participaţia la companii naţionale sunt vânzarea de acţiuni, majorarea capitalului social prin aport de capital privat, vânzarea de active cu caracter social sau orice combinaţie între aceste variante.

Cum Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa este o societate de interes strategic, Ministerul Transporturilor trebuie să propună Guvemului adoptarea prin hotărâre de guvem a strategiei de privatizare. Prin aceasta, statul trebuie să aibă garanţia obţinerii preţului cel mai bun la vânzarea de acţiuni. Specialiştii din Ministerul Transporturilor atrag atenţia că şi prima preluare de acţiuni, din 2008, s-a făcut fără respectarea acestor prevederi.

Compania poate rămâne fără obiectul muncii

Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa a fost înfiinţată în 1998, sub autoritatea Ministerului Transporturilor, pentru a administra activitatea portuară. Portul în sine aparţine patrimoniului public al statului şi administrarea sa se poate încredinţa doar prin concesionare.

În 2008 a fost încheiat un contract de concesiune prin încredinţare direct, pe 49 de ani, între Ministerul Transporturilor şi compania de administrare. Potrivit legii, statul poate încredinţa direct concesiuni doar către companii la care este acţionar majoritar. Prin urmare, dacă transferul de acţiuni se va efectua şi statul va deveni acţionar minoritar, ar trebui anulată concesionarea, iar activitatea de administrare portuară trebuie scoasă la licitaţie.

Doar dividende, nu şi investiţii

În perioada 2007-2013, Ministerul Transporturilor a investit în infrastuctură prin bugetul de stat 554 de milioane lei. În această perioadă, bugetul de stat a beneficiat, prin ministerul care este acţionar majoritar, de dividende în valoare de 41,5 milioane lei. Fondul Proprietatea a primit 13,23 milioane lei, iar Consiliul Local al Municipiului Constanta de 11,926 milioane lei, „fără niciun efort investiţional“ - după cum subliniază experţii ministerului.

image

În cazul în care puterea de decizie nu va mai reveni statului, întreaga strategie de dezvoltare a porturilor va trebui regândită. „Pentru proiectele aflate în derulare, componenta naţională ar trebui asigurată în mod proporţional şi de ceilalţi acţionari, fie prin participare la capitalul social al companiei, fie prin realizarea de investiţii din profitul societăţii, renunţând astfel la distribuirea de dividende“, se mai precizează în obiecţiile specialiştilor.

Lupta pentru Portul Constanţa

În 2012, Radu Mazăre şi Nicuşor Constantinescu au primit de la Victor Ponta promisiunea că administraţia constănţeană va deveni acţionar majoritar al companiei cu un profit anual de 10 milioane euro. „Vom ieftini gigacaloria, vom avea bani la buget pentru proiecte sociale“, au anunţat edilii Constanţei.

Câştigarea alegerilor de către USL le-a dat mari speranţe că făgăduiala va deveni realitate. Algoritmul politic a aşezat, însă, PNL-ul la conducerea Ministerului Transporturilor. Toţi miniştrii liberali de la Transporturi (inclusiv constănţeanca Ramona Mănescu) au tărăgănat transferul de acţiuni, exprimându-şi poziţia oficială de păstrare a acţiunilor în portofoliul ministerului.  

Plecarea liberalilor de la minister a adus uşurare în tabăra de la Constanţa. După un lobby intens la vârful partidului şi guvernului, echipa Mazăre primea o nouă ofertă: 33% din acţiunile portului, cu promisiunea că alte 14% din acţiunile ministerului vor fi listate la bursă.

Redistribuirea ar fi adus egalitate între Ministerul Transporturilor şi Consiliul Local Constanţa. Acestea ar deţine câte 33% din acţiuni, în timp ce în sfera privată ar putea ajunge 34% dintre acţiuni.

„În acest fel vom avea un echilibru perfect între autoritatea centrală şi autoritatea locală, asigurând egala reprezentare a intereselor centrale şi locale în Portul Constanţa“, susţine Dan Şova, ministrul PSD al Transporturilor, care este anunţat joi, 15 mai, să vină în judeţul Constanţa.

Vă mai recomandăm

Scrisoarea lui Radu Mazăre către constănţeni: „Semnaţi pentru descentralizarea portului“

Treimea din Portul Constanţa, cerută oficial de la Ministerul Transporturilor

VIDEO Crin Antonescu, la Constanţa: „Noi am blocat trecerea Portului Constanţa la administraţia Mazăre. Nu era în programul de guvernare“

Portul Constanţa, la judecata AGA. Managerii pot fi schimbaţi dacă indicii de performanţă nu au fost atinşi

Cum au reuşit administraţia Mazăre şi Ministerul Transporturilor să scadă profitul Portului Constanţa, impunând un management privat

Ministrul Transporturilor s-a întâlnit cu operatorii portuari. Ramona Mănescu i-a lăsat să aştepte câteva ore

Radu Mazăre se teme că va fi asasinat de milionarii din Port. Edilul susţine că atentatul ar putea avea loc în vacanţa sa din Madagascar

Radu Mazăre, despre Portul Constanţa: „E un război mare şi dur“


 

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite