Cum a ajuns Radu Mazăre, faraonul din Mamaia, să-şi găsească un job în Egipt: „Trebuie să merg o dată pe lună acolo“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Radu Mazăre, fostul primar al Constanţei, va lucra în ţara faraonilor şi a piramidelor antice. Fostul edil va fi consultant pentru dezvoltare urbană şi management turistic pentru una din cele mai mari firme din Egipt.

Radu Mazăre, fostul primar al Constanţei, se pregăteşte să muncească. El va fi angajatul unei firme din Egipt care se numeşte Orascom Development care se ocupă cu dezvoltarea turistică a nu mai puţin şapte oraşe, dintre care cel mai important este El Gouna
 

„Am fost în Egipt şi am negociat contractul. Voi fi consultant pentru dezvoltare urbană şi management turistic. Urmează să îmi fac un PFA (persoană fizică autorizată) şi apoi o să-l semnez şi eu. Voi fi consultant în ceea ce priveşte dezvoltarea urbană şi dezvoltarea turistică”, a declarat, pentru ”Adevărul”, Radu Mazăre. 
 

Radu Mazăre are obligativitatea, conform înţelegerii cu reprezentanţii firmei din Egipt, să meargă o dată pe lună acolo. Este posibil, spune Mazăre, să fie trimis şi în alte zone ale lumii pentru a prospecta piaţa.

Radu Mazăre, primarul Constanţei aflat la al patrulea mandat, a renunţat în luna mai 2015, pe rând, la toate funcţiile sale. Şi-a dat demisia de la Primărie după 15 ani, apoi a ieşit din partid, renunţând la conducerea PSD Constanţa. Deciziile le-a luat în timp ce se afla în arestul Poliţiei Capitalei, pentru un dosar de mită de 9 milioane de euro.
 

A ieşit total din lumina reflectoarelor, spunând că nu-şi mai doreşte defel atenţia publică. Are mai multe dosare DNA pentru care va da socoteală. Primul datează din octombrie 2008, pentru un prejudiciu de 114 milioane euro rezultat din restituirea şi atribuirea nelegală a unor întinse suprafeţe de teren intravilan din Constanţa şi Mamaia. 

Vă mai recomandăm:

Poveşti cu Radu Mazăre din Beciul Domnesc: „Te ia din pat şi urlă ca în cinci minute să fii gata să mergi la DNA“

FOTO Încheiere apoteotică a Carnavalului de la Mamaia: Mazăre promite că va ieşi dintr-un sarcofag

Mazăre, somat de Vier Pfoten să nu folosească animale la ultima paradă a Carnavalului Mamaia 2014

Radu Mazăre nu renunţă la decizia de a folosi animale la ultima ediţie a carnavalului

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite