Constănţenii au parte de cer senin în timpul eclipsei de Lună
Cea mai lungă eclipsă de Lună din acest secol va putea fi observată între orele 23.23 şi 1.02. În timpul fenomenului care va dura o oră şi 40 de minute, Luna va căpăta nuanţe de la portocaliu la roşu închis. Amatorii curioşi pot admira Luna la Planetariul de la Delfinariu. Meteorologii spun că cerul este senin.
La noapte vom fi martorii celei mai lungi eclipse de lună din ultimul secol: fenomenul va dura o oră şi 40 de minute şi va fi vizibil de pe tot teritoriul României. Apogeul eclipsei va fi atins la ora 23.12, spun specialiştii.
Constănţenii pot observa cu ochiul liber fenomenul, dar şi la Observatorul Astronomic din cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii (CMSN) din Constanţa.
„Pe parcursul desfăşurării ei se poate observa şi planeta Saturn, iar pe cerul de dimineaţă alte patru planete: Mercur, Venus, Marte şi Jupiter", a declarat Adrian Mînăstireanu, directorul CMSN Constanţa, care a dat asigurări că Observatorul Astronomic va fi deschis la noapte.
Următoarea eclipsă de lună, vizibilă la noi în ţară, va fi la 28 septembrie 2015.





















































