Constanţa: Seniorii sportului alb se întrec la Mamaia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tenis Club IDU Mamaia închide în această săptămână sezonul de vară cu turneul internaţional rezervat veteranilor - Int'l Veterans Champs of Romania Mobexpert. Competiţia este înscrisă în calendarul ITF Seniors Circuit, 200 de jucători înscriindu-se în turneu.

După ce a găzduit două puternice turnee rezervate juniorilor şi junioarelor, baza de tenis de pe malul lacului Siutghiol va închide sezonul de vară cu turneul Int'l Veterans Champs of Romania - Mobexpert.

Ediţia din acest an, a 21-a, aduce la start 200 de participanţi care vor concura pe 16 tablouri de concurs.

Astăzi, de la 17.00 la 19.00, competiţia debutează cu o prezentare a celor 200 de jucători înscrişi şi tot astăzi urmează să fie stabilit programul competiţiei. 

În competiţia masculină vor fi opt categorii de vârstă la simplu şi patru la dublu: M35+, M40+, M45+, M50+, M55+, M60+, M65+, M70+, MD35+, MD50+, MD55+ şi MD60+.

Doamnele se vor întrece pe trei categorii de vârstă: W35+, W45+ şi W55+.

Competiţia internaţională va cuprinde şi un turneu open, de dublu mix. Arbitrul principal al turneului va fi Ştefan Nicorici.

Câştigurile constau doar în puncte în clasamentele ITF Senior Circuit.

Constanţa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite