Constanţa: Şase agenţii fiscale vor fi desfiinţate
0Şase dintre cele 14 agenţii fiscale din judeţul Constanţa vor fi desfiinţate, prin ordinul preşedintelui ANAF, Sorin Blejnar. Măsura îi afectează, deocamdată, doar pe plătitorii de taxe.
Măsura va fi aplicată de la data de 1 iulie a.c. Pe lista desfiinţărilor se numără agenţiile fiscale din Techirghiol, Negru Vodă, Cogealac, Murfatlar, Ovidiu şi Cernavodă. „Funcţionarii din aceste agenţii vor fi redistribuiţi“, a spus Emil Mihăilescu, directorul adjunct al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Constanţa. Până săptămâna viitoare se va decide şi unde se vor duce plătitorii de taxe din oraşele rămase fără agenţii fiscale. Deocamdată, au fost stabilite doar două locaţii: localnicii şi agenţii economici din Murfatlar vor bate drumul până la Constanţa ca să se achite faţă de stat iar cei din Ovidiu vor fi arondaţi administraţiei fiscale din Năvodari.