Constanţa: S-a certat cu soţul şi a dispărut de acasă
0O femeie de 42 de ani din satul Vadu, comuna Corbu este căutată de poliţişti şi de familia care nu a mai văzut-o de aproape trei zile.
Cristina Matara a plecat marţi dimineaţă în localitatea Năvodari, însoţită de cei doi copii. Adolescenţii au rămas la unitatea de învăţământ din localitate, însă despre mama lor nu se mai ştie nimic.
Soţul femeii le-a spus poliţiştilor că nu este pentru prima oară când partenera sa de viaţă pleacă de acasă.
„Din primele verificări efectuate s-a stabilit că între cei doi soţi a existat o ceartă, cu câteva zile în urmă“, a declarat Anda Drăgulescu, purtătoarul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Constanţa.
Autorităţile face apel la toţi cei care pot oferi informaţii despre femeia dispărută să apeleze numărul unic de urgenţă 112.























































