Constanţa: Peste 50.000 de doze de vaccin antigripal au fost aduse la Constanța
0Aseară, la ora 20.00, au sosit primele doze de vaccin. Un tir încărcat cu vaccinurile împotriva gripei noi a ajuns la sediul Direcţiei Judeţene de Sănătate Publică Constanţa de pe strada Nicolae Iorga nr. 89.
Dozele au fost aduse de la Institutul Naţional Cantacuzino de la Bucureşti care a distribuit 52.750 de vaccinuri antigripale Cantgrip pentru judeţul Constanţa. Medicii de familie şi cei şcolari se vor ocupa de campania de vaccinare, cele mai multe cazuri de îmbolnăvire fiind înregistrate în rândul elevilor.
Autorităţile locale sunt atenţionate să sprijine campania de vaccinare din şcoli pentru care au fost mobilizaţi medicii şcolari şi cei de familie. Recomandările au fost transmise în tot județul de prefectul Claudiu Palaz care a cerut atenţie atunci când vine vorba de deplasările în grup ale elevilor. Astfel, primarii sunt cei care trebuie să limitează activităţile care implică deplasarea şcolarilor în locaţii aglomerate din afara unităţilor de învăţământ.
Restricţiile vizează şi organizarea sau participarea la schimburi de experienţe şcolare şi posibilele vizite de studiu în şi din ţările în care se înregistrează epidemii extinse de gripă A/H1N1. Decizia a fost transmisă în urma recomandărilor primate de la Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, în condiţiile creşterii alarmante a numărului de îmbolnăviri, mai ales în rândul copiilor.
Specialiştii
precizează că vaccinarea împotriva virusului pandemic este recomandată,
dar nu obligatorie. Orice persoană poate lua decizia de a o refuza, dar
este singura modalitate de a se proteja pentru contactarea bolii.























































