Constanţa: Ni-Ni, Pei-Pei şi Chen-Chen nu au vacanţă de Paşte
0Chiar dacă este sărbătoare, Delfinariul din Constanţa are program normal. Cele trei vedete, Ni-Ni, Pei-Pei şi Chen-Chen vor suţine câte trei reprezentaţii pe zi.
„Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii este deschis ca în fiecare zi. Vizitatorii au acces nu numai la spectacolele susţinute de delfini dar şi la Planetariu, în micro-rezervaţie şi la expoziţia de păsări exotice“, a spus Adrian Mînăstireanu, directorul Complexului. Programul este de la 9 la 17.30. Costul unui bilet pentru un adult este de 25 de lei. Pentru copii se percepe o taxă de acces de 12 lei. Copiii sub şase ani nu plătesc biletul de intrare.























































