Constanţa: Mâine este ultima zi în care vă puteţi plăti diferenţele de impozit

Serviciul Public de Impozite, Taxe şi alte Veniturii ale Bugetului Local (SPITVBL) Constanţa aminteşte contribuabililor că 31 decembrie este ultima zi pentru plata în termenul legal a diferenţelor de impozit.
Persoanele fizice care au în proprietate două sau mau multe clădiri situate la adrese diferite, dar şi proprietarii autoturismelor ce au capacitatea cilindrică de peste 2.000 de centimetri cubi au de achitat pentru anul curent o diferenţă de impozit, calculată conform legii 571/ 2003, privind Codul Fiscal prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 59 /2010.
Neplata în termenul legal a acestor diferenţe va duce la aplicarea majorărilor de întârziere de 2 % din cuantumul obligaţiilor fiscale principale neachitate în termen, calculate pentru fiecare lună sau fracţiune de lună. Majorarea se aplică începând cu ziua imediat următoare a termenului de scadenţă şi până la data strângerii sumei datorate, inclusiv.





















































