Constanţa: Elevi ai Colegiului Regina Maria, premianţi la „Fanteziile toamnei“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei elevi ai Colegiului Naţional de Arte Regina Maria se numără printre ocupanţii primelor locuri la concursul internaţional de pictură „Fanteziile toamnei“. Sunt elevi în clasa I B, la clasa institutoarei Ioana Monica Şerban: Ana Maria Nicula şi Andra Crângaşu, care au obţinut Premiul I şi Antonio Miu, distins cu Premiul al II-lea.

Competiţia artistică a avut ca scop dezvoltarea potenţialului creativ şi inovator al copiilor şi al cadrelor didactice din învăţământul preşcolar, şcolar şi gimnazial. De asemenea, s-a avut în vedere realizarea unor schimburi de experienţă eficiente între unităţi de învăţământ şi cadre didactice din ţară şi străinătate, promovarea interdisciplinarităţii şi a unei atitudini deschise pentru abordarea educaţiei în context european.

Competiţia s-a desfăşurat sub egida organizaţiei non-guvernamentale „Trebuie“, a Uniunii Artiştilor Plastici, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Ialomiţa, Casa Corpului Didactic Ialomiţa şi Primăria Municipiului Feteşti.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite