Cel mai nou punct de trecere a frontierei cu Bulgaria a fost conectat la reţeaua electrică. Până acum funcţiona cu un generator şi cu panouri radiante

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Punctul de trecere a frontierei (PTF) Lipniţa, Constanţa, la graniţa cu Bulgaria Foto Primăria Lipniţa
Punctul de trecere a frontierei (PTF) Lipniţa, Constanţa, la graniţa cu Bulgaria Foto Primăria Lipniţa

Cel mai nou punct de trecere a frontierei a României cu Bulgaria a fost racordat la reţeaua de alimentare cu energie electrică.

PTF Lipniţa din judeţul Constanţa a fost deschis la 3 octombrie 2017, graţie unui proiect transfrontalier realizat cu fonduri europene în cuantum de 6,8 milioane euro. Lipniţa este folosită actualmente ca alternativă la PTF Ostrov (România) - Silistra (Bulgaria), folosită de autovehiculele de mare tonaj. Scurtătura este de 80 kilometri.

Racordarea la reţea a fost finalizată miercuri, 27 noiembrie, după numeroase demersuri făcute la Guvern. În cele din urmă au fost alocate fonduri, prin Ministerul Energiei, companiei ENEL care a realizat legarea la reţea. Conexiunea trebuia făcută cu satul Carvăn, aflat la 2,5 kilometri de punctul de frontieră.

Până atunci, PTF Lipniţa a fost alimentat cu energie de la panouri radiante şi de la un generator electric care consuma 200 litri de motorină/24 ore. 

Soluţia temporară asigura desfăşurarea tuturor operaţiunilor necesare unui sediu în care se lucra non-stop: de la iluminare, la încălzire în sezonul rece şi verificarea documentelor de transport, de transmitere a datelor etc. Costurile erau suportate de Primăria Lipniţa.

„N-am fi reuşit dacă nu intervenea Consiliul Judeţean Constanţa şi Prefectura Constanţa“, spune primarul Florin Crăciun. Acum, aceşti bani care erau înghiţiţi de generator pot fi direcţionaţi către rezolvarea treburilor comunitare. 

GALERIE FOTO DE LA DESCHIDEREA PTF LIPNIŢA

De la inaugurarea din octombrie 2017 până la finele verii 2018, PTF Lipniţa a fost tranzitată de 15.200 persoane, dinspre România şi dinspre Bulgaria, cu 5.300 autoturisme de maximum 3,5 tone. 

Punctul corespondent de trecere a frontierei este Kainardja (Kainargea), Bulgaria. 

PTF Lipniţa, conectat la reţeaua electrică Sursa Primăria Lipniţa 

Punctul de trecere a frontierei PTF Lipniţa Constanţa graniţa cu Bulgaria Foto Primăria Lipniţa

Poliţia de Frontieră a transmis la inaugurarea din 3 octombrie 2017 că lucrările de amenajare şi modernizare desfăşurate au avut în vedere ca PTF Lipniţa să întrunească condiţiile pentru a fi deschis în regim de trafic internaţional conform catalogului Schengen.

„Astfel, punctul de trecere beneficiază de artere de control pentru fiecare sens, intrare şi ieşire din ţară, cabine de control,  spaţii interioare, echipamente tehnice şi IT. Personalul care îşi desfăşoară activitatea în  supravegherea şi controlul trecerii frontierei este asigurat prin redistribuire de la structurile Poliţiei de Frontieră.

Noul punct de frontieră se alătură celor 9 puncte de trecere cu specific rutier deschise traficului internaţional la graniţa României cu Bulgaria, operaţionalizarea lor urmând să asigure creşterea fluenţei traficului de călători între România şi Bulgaria.

Punctul de Trecere a Frontierei Lipnita-Kainardja funcţionează în subordinea Gărzii de Coastă şi este deschis pentru traficul internaţional de persoane, precum şi pentru traficul internaţional de mărfuri, până la limita unei greutăţi totale de 3,5 tone, iar programul de funcţionare va fi de la ora 08:00 la ora 20:00. Prin acest punct de frontieră nu este permis transportul de materiale periculoase, animale vii şi al produselor supuse controlului fitosanitar.

Deschiderea acestui punct de trecere se înscrie în sfera consolidării relaţiilor bilaterale dintre cele două state, răspunzând deziteratelor acestora de promovare şi susţinere a intereselor comune, fiind  în concordanţă cu prevederile Regulamentului (EC) nr. 399/2016 al Parlamentului European şi al Consiliului din 9 martie 2006 privind crearea unui Cod Comunitar asupra regulilor ce stau la baza liberei circulaţii a persoanelor peste frontiere (Codul Frontierelor Schengen)“, au mai declarat atunci cei de la Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră.  

Pe aceeaşi temă: 

La frontiera de la Lipniţa, un român strămutat din Cadrilater şi-a întâlnit colegul de şcoală din Bulgaria. Alt bătrân a trecut graniţa în România după 77 ani

Bijuteria din lemn de la Izvoarele: bisericuţa semiîngropată, de dimensiunile unei case, ridicată pe vremea turcilor

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite