Cea mai frumoasă gospodărie tradiţională din Dobrogea, donată de familia unui ţăran din Enisala
0
O gospodărie dobrogeană din satul tulcean Enisala, de lângă Babadag, este un popas obligatoriu în excursia prin nordul Dobrogei. Micul muzeu etnografic se află la mica distanţă de cetatea Enisala, fortăreaţa genoveză care păzea odinioară ţinutul scăldat de vechea întindere a Mării Negre, din care făcea parte actualul Lac Razelm.
Gospodăria-muzeu se află pe şoseaua ce traversează satul Enisala din comuna Sarichioi, de la Babadag spre Jurilovca (E87 Tulcea-Babadag / DJ223a Enisala). Este situată chiar în mijlocul satului, pe partea dreaptă cum vii dinspre Babadag.
Casa este decorată cu obiecte şi motive tradiţionale, iar curtea plină de verdeaţă şi de flori are grajd, şopron, atelier. Totul este utilat şi conservat întocmai, pe locul său („in situ“) ca pe vremea când gospodăria era locuită.
Proprietatea a fost donată de familia unui localnic Muzeului de Etnografie şi Artă Populară din Tulcea, care a transformat-o în obiectiv turistic. Gospodăria-muzeu este îngrijită de un cuplu de muzeografi din Enisala.
Specialiştii arată că gospodăria-muzeu reprezintă o sinteză a gospodăriei tradiţionale din nordul Dobrogei, zona lacului Razim, de la începutul secolului al XX-lea. Ansamblul arhitectural amplasat în centrul localităţii cuprinde: casa cu chiler şi câteva din anexele tipice pentru o gospodărie din aceasta zonă: bucătăria şi cuptorul de vară, grajdul pentru animale, porumbarul, şoproanele, fântâna.
Planimetria casei este cea tradiţională: cu tindă centrală şi două camera. Anexele gospodăreşti au fost reconstituite şi au devenit acum spaţii de reprezentare a colecţiilor. Pot fi văzute: instrumentar agricol, căruţe pictate, tipic dobrogene, unelte pescăreşti, scule şi produse de dogărie, fierărie, albinărit, olărit, instrumentar pentru industria casnică textilă.
„Interiorul locuinţei relevă bogăţia şi frumuseţea ţesăturilor tradiţionale. Compoziţiile ornamentale, reprezentările stilizate şi denumirile sugestive ale motivelor (pomişorii, miezul nucii, fetele, calul şi călăreţul) evidenţiază valente estetice deosebite“, spun muzeografii dobrogeni.

Program de vizitare
Miercuri-duminică: orele 10.00-18.00
Luni şi marţi: închis
Tarife
Taxă vizitare: adulţi - 4 lei; copii, elevi, studenţi, pensionari - 2 lei
Taxă filmare: 30 lei/aparat
Taxă fotografiere: 10 lei/aparat
Taxă unică de vizitare a Cetăţii Medievale Enisala şi a Gospodăriei ţărăneşti conservată „in situ“ din Enisala: adulţi - 8 lei; copii, elevi, studenţi, pensionari - 4 lei

Pe aceeaşi temă:
Cetăţile antice ascunse ale Dobrogei. Unde se află Sacidava, Ibida şi Halmyris






















