Bătrân de 81 de ani, găsit mort în curtea spitalului din Medgidia. A fost deschis dosar penal

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat în vârstă de 81 de ani a fost găsit decedat în curtea spitalului din Medgidia, iar pe corpul său nu au fost identificate urme vizibile de violenţă.

Incidentul a avut loc la finalul lunii trecute/FOTO: Arhivă
Incidentul a avut loc la finalul lunii trecute/FOTO: Arhivă

Potrivit anchetatorilor, dispariţia sa a fost anunţată după zece zile de un membru de familie, care nu a dorit ca aceasta să fie mediatizată, scrie News.ro.

IPJ Constanța a anunțat vineri, 6 februarie, că poliţiştii din Medgidia au fost sesizaţi, la sfârşitul lunii ianuarie, cu privire la faptul că un bărbat de 81 de ani a fost găsit mort în curtea spitalului din localitate.

„La data de 28 ianuarie, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Medgidia au fost sesizaţi, de către un membru de familie care nu a dorit mediatizarea cazului, cu privire la plecarea voluntară a bărbatului, care la data de 18 ianuarie a plecat în mod voluntar de la domiciliu. Din primele cercetări efectuate la faţa locului, nu au fost identificate urme vizibile de violenţă”, au afirmat poliţiştii.

Trupul neînsufleţit a fost dus la Morga Cimitirului Medgidia pentru realizarea necropsiei şi stabilirea cauzelor decesului. Poliţiştii au deschis dosar penal în acest caz.

Constanţa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite