Autostrada Soarelui, închisă din nou din cauza viscolului! UPDATE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a anunţat că, începând cu ora 12.30, a fost închisă circulaţia pe autostrada A2 sectorul Bucureşti – Lehliu, din cauza viscolului.

Update ora 15.30 Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România anunţă utilizatorii reţelei de drumuri naţionale din România că începând cu ora 15:00 s-a închis traficul pe DN 3 Lehliu – Călăraşi. La acest moment, toate căile de comunicare rutieră dintre Constanța și București sunt tăiate.

Update ora 14.30: Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România anunţă utilizatorii reţelei de drumuri naţionale din România că începând cu ora 14:30 a fost restricţionat traficul pentru vehiculele cu masa totală maximă admisă de peste 7,5 tone pe următoarele rute: A2 Lehliu – Cernavodă, DN 3 Lehliu – Călăraşi, DN 3A Lehliu – Feteşti, DN 22C Cernavodă - Murfatlar, DN 3 Murfatlar – Constanţa. Toate drumurile județene din Constanța sunt deschise circulației la acest moment. Reprezentanții Regiei de Drumuri cere șoferilor să circule cu prudență din cauză că ninsorile se pot transforma în lapoviță, ceea ce va favoriza depuneri de polei.

„Traficul va fi redeschis în funcţie de evoluţia condiţiilor meteorologice. CNADNR roagă participanţii la trafic să respecte semnalele agenţilor de poliţie rutieră în vederea prevenirii ambuteiajelor. De asemenea, conducătorii auto trebuie să adapteze viteza de deplasare la condiţiile meteo-rutiere existente şi să echipeze vehiculele adecvat”, se arată în comunicatul CNADNR.

Autostrada Soarelui a fost închisă timp de câteva ore şi în cursul zilei de joi, din cauza viscolului.

Citeşte şi:

Constanţa, din nou sub avertizare. Cum circulăm în această perioadă


Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite