Aproape 20 de transfugi, depistați în remorca unui camion la frontiera cu Bulgaria

0
Publicat:

19 persoane din Irak și Siria au fost depistate de polițiști că treceau ilegal frontiera din Bulgaria în România, pe la Negru Vodă, ascunse în remorca unui camion.

Foto: Arhivă
Foto: Arhivă

Garda de Coastă a informat, printr-un comunicat de presă, citat de Agerpres, că la controlul de frontieră s-a prezentat un cetăţean turc, care conducea un autocamion cu semiremorcă, încărcat, conform documentelor de însoţire a mărfii, cu obiecte sanitare, transportate din Turcia pentru Ucraina.

"În urma verificărilor efectuate de poliţiştii de frontieră români, împreună cu poliţiştii de frontieră bulgari, s-a observat că partea superioară a prelatei este tăiată, iar în compartimentul marfă al semiremorcii, au fost descoperiţi ascunşi 19 cetăţeni străini. În urma verificărilor, lucrătorii noştri au stabilit că 15 sunt cetăţeni din Irak şi 4 din Siria (18 bărbaţi şi o femeie)", se precizează în comunicat.

Conform sursei citate, cele 19 persoane au fost preluate, în baza acordului de readmisie româno-bulgar, de către autorităţile de frontieră din Bulgaria, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.

Constanţa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite