Istoria neștiută a Parcului sporturilor. Stadionul a fost ridicat pe groapa de gunoi a orașului

0
Publicat:

În anul 1948 cotidianul „Dobrogea nouă” anunța marele proiect de anvergură pentru orașul Constanța, Parcul sporturilor din Constanța.

image

În prelungirea străzii 23 August pe un teren viran cu aspect dezolant, cunoscut în oraș drept „gropile lui Ouatu”, care era destinat aruncării gunoaielor, s-a luat decizia construcției unei lucrări edilitare de mari proporții.

Arhitectul Dan Iovănescu cel care a supervizat construcția urbanistică scria: „În nordul oraşului Constanţa, între strada Primăverii strada Doamna Florica şi malul lacului Tăbăcărie exista de zeci de ani o mare întindere de teren (cca 40 ha) plină de gropi şi gunoaie, care, fiind şi în direcţia vânturilor celor mai frecvente, împrăştia asupra cartierului oraşului nori de praf şi tot felul de miasme“, conform Biroului de Informare Bibliografică Dobrogeană a Bibliotecii Județene I.N. Roman Constanța.

Alegerea terenului era determinată de existența în mijlocul terenului a unei gropi adânci de 7 m cu diametrul de aproximativ 100 m. Se preconiza economisirea timpului și forței de muncă prin adaptarea la spațiul dat. Partea de sus a tribunelor urma a fi la nivelul parcului, iar publicul trebuia să coboare pentru a-și ocupa locurile.

Proiectul ambițios pentru acele timpuri prevedea construirea unui stadion olimpic cu tribune ce puteau găzdui până la 30.000 de oameni. Stadionul cuprindea terenuri și piste pentru toate sporturile, precum și un teren de fotbal. Tribunele trebuiau a fi construite din beton armat și acoperite pe o porțiune de 60 m lungime cu un acoperiș în consolă. Se mai proiectau clădiri administrative, bufete, vestiare etc. Parcul din vecinătate urma a fi împădurit.

Pe malul lacului Tăbăcărie aflat în vecinătatea parcului sportiv, scria ziarul, se va construi un bazin olimpic pentru natație, canotaj și patinaj cu un mic port pentru ambarcațiuni sportive, hangar pentru bărci, restaurant, terasă. Costurile totale estimate se ridicau la 300.000.000 lei.

Începând cu 1949 din inițiativa Comitetului Județean al Partidului Muncitoresc Român și a altor organizații de masă și obștești au demarat lucrările de amenajare a terenului și construcție.

Până în 1951 s-au efectuat lucrări premergătoare însumate în peste 100.000 de ore de muncă voluntară a elevilor, muncitorilor, funcționarilor din oraș. Sarcina construirii propriu-zise a revenit Întreprinderii de Construcții Constanța cu sprijinul administrației locale sub coordonarea inginerului Eschinazzi.

În 1954 lucrările conturează construcția masivă din piatră cu o suprafață de 7.200 mp., iar detaliile pieselor sculptate ce vor fi amplasate la fântâna arteziană (delfini, melci, pești) fac trimitere la vecinătatea mării. Bazinele de apă vor fi iluminate sub apă.

Ziarul reține numele câtorva muncitori ce trudesc la realizarea construcției: Tănase Teodorov, Nicolae Molea, Victor Mesaroba, Nicolae Isbășoiu, Nicolae Oancea, Gheorghe și Dumitru Șulcă, Constantin Lepădatu din satul Valea Neagră, Constantin Ciobanu, Emil Mateescu, arhitect Gheorghe Bendu, Teodor Dima.

Alături de aceștia s-au sacrificat și au muncit din greu la realizarea acestui stadion loturi de deținuți politic proveniți din închisoarea de la Poarta Albă al căror nume s-ar cuveni înscrise în plăci memoriale așezate lângă construcțiile la care au participat: Aurel Vlad, Ioan Pușchilă, Constantin Joja, Sorin Obreja, G.M. Cantacuzino ș.a.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite