100 de ani pe țărmul descoperirilor. Viața, ruina și renașterea Stațiunii Marine de la Agigea, care avea la început plajă, cherhana și acvarii
0Visul lui Ioan Borcea, cel care a făcut primele studii de oceanografie în România, a supraviețuit unui război mondial, Magistralei Albastre, dar era să dispară din peisaj din cauza nepăsării românilor. Din fericire, în anul în care se împlinesc 100 de ani de când a fost înființată prin Înalt Decret Regal, mica oază marină de la Agigea continuă să existe și să dezvăluie nu doar specialiștilor, ci și publicului larg, o parte din tainele ținutului dobrogean.
În anii ’20, la Agigea ajungea vestitul oceanograf Ioan Borcea, decan al Facultății de Științe a Universității din Iași și director al Muzeului de Istorie Naturală din Iași. Dorința lui era aceea de a crea în România o stație de cercetări marine, așa cum văzuse în Franța, acolo unde își făcuse studiile, la vestita Universitate Sorbona. Visul său s-a împlinit cu ajutorul Regelui Ferdinand, un naturalist prin excelență, care i-a acordat un teren pe malul Mării Negre pentru a ridica viitoarea stație de cercetări marine.
După o expediție de-a lungul coastei marine, a fost aleasă Agigea ca destinație. Argumentele erau numeroase: era o zonă apropiată de Constanța și astfel se putea face o aprovizionare mai facilă, iar cel mai important lucru era acela că, în acele timpuri, pe țărm era o platformă calcaroasă submersă, ceea ce înseamnă că era mai ușor ca specialiștii să preia organisme acvatice de pe acest substrat de stâncă, unde era o diversitate mai mare. Așa a apărut Staţiunea Zoologică Marină de la Agigea, înfiinţată prin Înaltul Decret Regal nr. 810 din 1 martie 1926, care se întindea pe 20 de hectare de teren.
Din nimic, un reper în lumea științei
Nu era mai nimic aici. Doar un câmp acoperit de dune de nisip, în care trăiau șerpi, broaşte ţestoase, popândăi, dihori şi vulpi. Pe plaja pustie făceau umbră pământului doar câţiva pescari lipoveni care spărgeau liniștea cu cântecele lor tărăgănate și cu poveștile pescărești în care peștii prinși în undițe căpătau dimensiuni apocaliptice.
Pe plaja care la acel moment se întindea pe mai bine de un kilometru existau acvarii și un laborator de disecții, unde se făceau analize pe organismele marine, așa cum a povestit pentru „Weekend Adevărul“ Emanuel Ștefan Baltag, actualul director al stațiunii: „Primii cercetători au ales acolo zona unde să monteze acvariile pentru că era mult mai simplu să pompezi apă din mare pentru acvarii. Chiar dacă Marea Neagră nu e o mare foarte sărată, totuși are o concentrație de sare, iar apa din acvariile marine este foarte greu să o întreții. Este extrem de costisitor și instalațiile sunt foarte, foarte scumpe, iar pe vremea respectivă nu știu dacă existau“.
Stațiunea mai avea și o cherhana pe care cercetătorii o foloseau atât ca să preia pește pentru partea de cercetare, cât și să valorifice surplusul și astfel să poată să aducă niște fonduri stațiunii.
Prin dunele de nisip unde trăiește țestoasa dobrogeană
Realizând importanța dunelor de nisip care s-au format prin depunerea continuă a nisipului adus de vânturi dinspre nord, din zona unui vechi golf marin ocupat în prezent de lacul Agigea, și a plantelor și viețuitoarelor care trăiesc aici, Ioan Borcea a îngrădit în anul 1928 primul perimetru. Datorită lui, acest mic colț de rai a supraviețuit până acum. Aici cresc volbura de nisip, ciucușoara de nisip, o specie foarte importantă pe care o mai găsim doar pe Grindul Lupilor în România, în zona Rezervației Biosferei Delta Dunării. Tot aici se întâlnește o altă plantă valoroasă, milițeaua de nisip, o specie pe care nu o mai avem nicăieri în România. Deci, practic, sunt specii adaptate la zonele de nisip, unde vara temperaturile urcă până la 50-60 de grade Celsius, în astfel de condiții nu multe plante pot să supraviețuiască. Pe lângă plante, pe aceste dune trăiesc diferite specii de insecte, dar și țestoasele dobrogene, în prezent fiind inventariate peste 200 de exemplare.
Practic, la această stațiune s-au făcut primele cercetări pe tot ceea ce înseamnă biologie marină română. Cum evident că nu exista internet la vremea aceea, cercetătorii din stațiune aveau legături cu colegi din peste 27 de țări, cu care făceau schimburi de corespondență. În acei ani, orașul Constanța nu avea universitate și atunci Ioan Borcea a ridicat această stațiune și pentru studenți, pe care-i aducea aici periodic, din toate colțurile țării.
Peste 30 de cercetători în perioada de glorie a stațiunii
În perioada de glorie a stațiunii de la Agigea s-au făcut cercetări pe stocurile de pește și pe modul lor de migrație, studii necesare pentru activitate de pescuit comercial, pentru că Marea Neagră are caracteristici speciale: este o mare cu o salinitate scăzută, având jumătate din salinitatea unei mări normale. Tot în cadrul activității de cercetare aici au fost descoperite multe specii de vertebrate, multe specii de plante, de alge, care au fost descoperite prima data în zonă.
În perioada de vârf, stațiunea avea peste 30 de cercetători, pe mai multe domenii – biologie, chimie, fizică, geologie marină. Una dintre figurile remarcabile ale acestei perioade a fost Maria Celan, rămânând în memoria tuturor ca fiind cel mai vestit cercetător al algelor de pe litoralul românesc, meritul ei fiind acela că a descoperit specii noi pentru litoralul românesc, cum ar fi alga roşie Gelidiella antipae, descoperirea fiind dedicată maestrului ei, Grigore Antipa, care a recomandat-o profesorului Ioan Borcea.
Practic, toată munca ulterioară a echipei de algologi de la Agigea a pornit de la cercetarea sa: „De la ea ştim ce am avut, cât a fost şi comparăm cu ce a mai rămas. Astfel, s-au putut face interpretări, aplicaţii asupra utilităţii acestor alge în diverse maniere. Înainte de a dispărea, algele brune reprezentau o protecţie împotriva eroziunii ţărmului, adăposteau o floră şi o faună asociate, iar unele alge au prezentat importanţă pentru biochimie sau farmacologie“, spune biologul Alexandru Bologa, care i-a fost elev în primul an de stagiatură. Maria Celan a continuat cercetările la Marea Neagră imediat după război și a rămas în stațiune chiar și în anul 1989.
Sezoniștii de la Carmen Silva
În perioada sa de glorie, stațiunea nu era deschisă publicului larg, dar nici nu era un teritoriu secret, iar acest fapt o făcea cu atât mai misterioasă. Iată ce scria ziarul „Dimineața“ în anul 1935: „Vilegiaturiştii de la Carmen Silva şi mai ales de la Eforie, lângă care staţiunea este aşezată, sunt întotdeauna plini de curiozitate și se miră îndelung pentru ce lor le este aici «intrarea oprită», ceea ce nu-i împiedică să pătrundă în terenul acestei instituţii fie de pe faleză, fie direct pe poarta cea mare şi deranjând pe naturalişti dela lucrul lor să-i întrebe de pildă «unde este elefantul pe care directorul staţiunii l-a prins la Capul Caliacra?», întrebare din care se poate lesne vedea ce slabe cunoştiinţe poate să aibe un elegant vilegiaturist român despre repartiţia geografică a animalelor, când nu ştie nici atâta: că elefantul este un animal al ţinuturilor inter-tropicale – şi de asemenea cum poate el să confunde o staţiune zoologică cu o grădină zoologică! Este tocmai ceea ce ne-a determinat să arătăm aici în câteva cuvinte ce este şi unde se găseşte staţiunea noastră zoologică marină“.
Pe timpul verii, explica mai departe autorul, „călătorii din tren văd cum numeroşi studenţi, mai ales de la universitatea din Iaşi, şi naturalişti mai bătrâni din diferite centre universitare ale ţării coboară aci şi se îndreaptă spre sud pe linia ferată, spre staţiunea zoologică maritimă, aflătoare la 1 kilometru şi jumătate dela gară. După ce trenul se pune din nou în mişcare, la capătul celălalt al cordonului litoral, apare preventoriul Agigea, dependenţă a ministerului sănătăţii, instituţie formată din câteva pavilioane reconstruite de curând din cărămidă – şi peste câteva minute de mers prin coridorul săpat printre dunele de nisip acoperite cu săbiile verzi cenuşii ale orzului sălbatec, tivite în stânga de panglica albastră argintie a mării, călătorul vede în fine o impunătoare clădire albă cu 2 etaje şi cu o terasă deasupra, flancată pe laturi de câte o clădire mai mică. La poarta din faţă, ce se află chiar lângă calea ferată, se observă o firmă pe care stă scris «Staţiunea zoologică marină Regele Ferdinand».
Este tocmai clădirea plină de mistere, ce excită curiozitatea sezonistului dela Eforie, care neputând pătrunde prin poarta din faţă se mulţumeşte să-i dea târcoale de jur împrejur şi mai ales pe din dos, doar va smulge câte ceva din necunoscutul ce ascunde această clădire ferecată. Pentru naturalişti este un minunat palat al ştiinţei, oază de reconfortare pentru cercetătorul trudit şi însetat al stepei, isvor de nesecată bunăvoinţă pentru cei cari sunt admişi a lucra în această staţiune. Există de 9 ani, fiind deci o instituţie relativ tânără, dar deşi încă la început, staţiunea zoologică dela Agigea a avut de luptat până acum cu numeroase greutăţi dintre cele mai mari – şi mai ales a putut înregistra, în această sbuciumată viaţă, cele mai frumoase rezultate, în domeniul cunoaşterii faunei Mării Negre“.
Și cel de-Al Doilea Război Mondial și-a pus amprenta asupra cercetării de aici. Din acea perioadă, stațiunea a moștenit buncăre din fosta Baterie de artilerie navală Elisabeta. Recent, spațiul a fost igienizat și aici, în această primăvară, va fi amenajată o expoziţie permanentă dedicată fortificațiilor de pe teritoriul României.
Stațiunea, loc de pășunat și teren de fotbal pentru militari
Din păcate, pleiada de cercetători care au muncit aici au putut să studieze flora și fauna marină doar până în anul 1972. De atunci și până în 1978 aici a funcționat Institutul Național de Cercetare Marină „Grigore Antipa“. După ce acesta s-a mutat în sediul de pe Bulevardul Mamaia, construcțiile stațiunii au fost folosite ca birouri ale șantierului Canalului Dunăre-Marea Neagră, și tot aici au fost amenajate barăci pentru muncitorii de la Magistrala Albastră. Plaja a dispărut după ce s-a construit Portul Agigea. „În perioada comunistă nu te întreba dacă vrei să cedezi teritoriul, tot terenul era al statului. Și atunci, s-a găsit această oportunitate, această platformă calcaroasă care putea să susțină digurile portului și atunci au construit Portul Constanţa-Agigea Sud în anii ’80“, spune directorul stațiunii.
În paragină
Mult timp, stațiunea a fost părăsită și urma să dispară de pe fața pământului. Ce era aici în anul 1989 aflăm dintr-un reportaj publicat în revista „Știință și Tehnică“: „Un sol nisipos pe o suprafaţă plată, împrejmuită cu un gard de beton întrerupt în cîteva locuri, trei-patru cărări care o traversează de la un capăt la altul, un mic teren de fotbal, plante sugrumate de praf şi gunoaie, uscăciune şi mult dezinteres, aceasta este pe scurt imaginea oferită ochiului de către rezervaţia de dune marine de la Agigea, judeţul Constanţa. La sfîrşitul lunii august a.c. am parcurs acest loc în lung şi în lat neoprit de nimeni, netras de mînecă de vreun grijuliu în păstrarea comorilor zoomaritime care au făcut faima fostei Staţiuni Zoologice Marine, neoprit de vreo plăcuţă care să mă avertizeze că intru într-o rezervaţie, că păşesc pe un monument al naturii ocrotit juridic şi de interes ştiinţific, neoprit nici măcar de banala inscripţie «Nu călcaţi pe iarbă!». De fapt, nu eram singurul, înaintea mea mai trecuseră atîţia, cu sau fără treburi la unităţile din apropiere, ba soldaţi săritori de gard de la unităţile militare vecine mai improvizaseră şi un teren de fotbal, a cărui poartă metalică, bine fixată pe sol, dovedea o grijă statornică în folosirea lui“.
Mai departe, autorul articolului a încercat să dea de vreun responsabil, dar fără succes. „Preşedintele Comisiei judeţene pentru ocrotirea mediului înconjurător, ing. Gheorghe Şişman, cunoaşte situaţia: gardul care împrejmuieşte rezervaţia este întrerupt în cîteva locuri, angajaţii unităţilor de construcţii (limitrofe rezervaţiei) circulă nestingheriţi pe teritoriul acesteia, soldaţii unităţilor militare vecine au improvizat un mic teren de fotbal (de asemenea pe teritoriul rezervaţiei!) şi din cînd în cînd animalele sătenilor mai și pășunează aici. Adaugă în acelaşi timp că este singura rezervaţie din judeţ care nu ţine de inspectoratul silvic (din punct de vedere administrativ) şi că intervenţia eficientă a comisiei pe care o conduce nu poate avea loc decît prin intermediul organelor executive judeţene. Promite totuşi că vor fi luate măsuri“.
Din fericire, Universitatea din Iași a reușit după Revoluție, la scurt timp, să ia înapoi stațiunea, prin retrocedare. O perioadă, stațiunea a fost folosită doar pentru partea de practică studențească. Partea de cercetare a pornit mai greu, plus că deja cercetarea marină avansase, Universitatea din Iași, instituția de învățământ superior care o patrona, nu mai avea atâtă experiență pe cercetare marină și a durat până când să revină la faima de odinioară.
DUPĂ 100 DE ANI
„Dacă pierdem această rezervație, pierdem un întreg ecosistem“
În prezent, după 100 de ani, Stațiunea Biologică Marină „Prof. Dr. Ioan Borcea“ mai deține o mică suprafață, de doar 15 hectare, și la ea mai lucrează cu normă întreagă șase cercetători: Emanuel Ștefan Baltag, directorul stațiunii, el însuși absolvent al Facultății de Biologie, specializarea Biologie, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași, Paul-Cristian Dincă, administratorul Stațiunii de Cercetare, Vitalie Ajder, asistent de cercetare științifică, Alexandru-Mihai Pintilioaie, asistent de cercetare științifică, Petronel Spaseni, herpetolog, Laura Topală, medic veterinar.
Cu bani de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași, care a rămas patronul acestei stațiuni de la malul Mării Negre, dar și cu fonduri europene, aici continuă să se facă și cercetare. Două clădiri au fost renovate și s-au creat șase laboratoare care au fost echipate cu echipamente moderne, de ultimă generaţie. Aici s-a înființat Observatorul Ornitologic Agigea, practic prima stație de studiu a migrației cu activitate permanentă din România. „Zona este importantă și pentru speciile de păsări. Avem undeva în perioada de migrație peste 150 de specii de păsări, care practic folosesc această zonă ca zonă de popas, adică se opresc, se hrănesc, se odihnesc și pleacă mai departe. Din acest motiv am și făcut aici acest Agigea Bird Observatory, prin care studiem de fapt migrația păsărilor. Practic, este singurul observator de păsări care este activ tot timpul anului în România. Este inițiativa noastră, și acum funcționăm în cadrul Observatorului European și derulăm mai multe proiecte europene“, explică directorul care a preluat stațiunea din anul 2018. „De atunci, am început să investim mai mult pe partea de biologie terestră costieră, avem acest observator de păsări care acum, practic, are recunoaștere internațională“.
Unde este salvarea naturii?
Un alt proiect privește dunele de nisip, pe care el și echipa sa au reușit să le aducă în circuitul turistic. „Chiar dacă este o rezervație mică, de doar 12 hectare, este, de fapt, singura rezervație de dune marine pe faleze înalte. Și din acest motiv, speciile pe care le găsim aici, în special cele de plante, este unică în țară. Dacă pierdem această rezervație, atunci pierdem un întreg ecosistem“, spune el.
Dar salvarea rezervației nu s-a făcut fără intervenția omului. „Am făcut un proiect pentru renaturare și am extras speciile care nu sunt de-ale locului. (...) Am avut anumite măsuri de conservare cu bani de la UE, bani care se dau pentru arii protejate, și am reușit să resetăm, ca să zicem așa, rezervația cu vreo 40 de ani“, spune el. Rezervația de dune marine de la Agigea are dublă recunoaștere: este atât rezervație națională, cât și rezervaţie de interes comunitar european.
În cadrul stațiunii de la Agigea funcționează un laborator de ornitologie, care se ocupă cu studiul păsărilor, dar și un laborator de studiu al microplasticului. „Vrem să evaluăm, să vedem cât este de poluat mediul cu microplastic. Știm că există microplastic peste tot, inclusiv noi, oamenii, avem microplastic în organism. Ultimele studii arătau că avem cam echivalentul unei linguri de plastic în creier. Cercetările spun că plasticul se degradează în 700 de ani. Nu știm exact dacă în 700 de ani mai mult sau mai puțin, pentru că nimeni n-a trait, și nici n-a fost inventat de atât de mult timp. Dar ideea este că până să se degradeze, el se macină în particule foarte mici care sunt ori inhalate, ori ingerate, iar apoi ele pot să producă leziuni în diferite locuri din corp. Pe lângă asta, ele sunt tratate cu tot felul de substanțe ca să aibă culoare, să n-aibă miros, ca să aibă rezistență, iar acestea funcționează practic ca un fel de injecție. Asta facem acum, căutăm să vedem cât de mult este poluat mediul cu microplastic“, explică biologul.
Acum folosesc vidra ca model, să vadă cât de contaminată este ea cu microplastic și în felul acesta să vadă și distribuția microplasticului la nivelul țării. Proiectele au cuprins inclusiv Delta Dunării, unde vor să cerceteze dacă stuful funcționează ca o barieră, și pentru aceste particule, pentru că au făcut în trecut studii pe metale grele și au descoperit că acestea sunt reținute de vegetația Deltei.
Într-un alt laborator al stațiuni se fac cercetări pe metale grele, iar în cel de etologie se prelevează probe biologice care apoi se analizează cu aparatura performantă. În exterior există o seră în care se fac experimente pe plante, urmărind-se cum se adaptează ele la ecosistemul de pe dune și cum se pot înmulți. Totodată, aici există și o stație care monitorizează aerosolii din aer, temperatura, umiditatea, ploaia, radiațiile solare, dar și temperatura la nivelul solului.
Lecții pentru cei mici și cei mari
Stațiunea Biologică Marină „Prof. Dr. Ioan Borcea“ a rămas și după un secol un loc unde studenții să facă practică. În fiecare vară, serii-serii de studenți de la facultățile de profil de biologie, ecologie din Iași, Timișoara, Galați şi București vin la Agigea să aplice ceea ce au făcut în timpul anului în universitate. „Vara avem grupuri mai mari de 50-60 până la 100 de studenți. Avem 65 de locuri de cazare, plus încă două clădiri în care mai avem alte 20 de locuri. Dar avem în vizită studenți tot timpul anului care vin să îi pregătim pe anumite segmente, în special pe partea de studiu al păsărilor sau al insectelor. De exemplu, trebuie să vină o studentă de la Iași ca să lucreze cu un coleg de-ai mei pe partea de muște invazive. Sunt niște specii de muște care se pare că au fost descoperite acum doi ani prima dată în țară. Urmează să vedem cât de răspândite sunt“, spune Emanuel Ștefan Baltag.
Dar porțile stațiunii nu sunt deschise doar studenților, ci și copiilor care vin aici mai ales în timpul programului educațional național „Săptămâna Verde“, într-un an între două și trei mii de elevi având parte de o lecție în natură. „Avem o alee tematică pe care mergem și unde începe lecția despre natură. De exemplu, avem un cuib artificial pentru răpitoare și acolo discutăm importanța păsării răpitoare pentru biodiversitate. Apoi, ajungem la un hotel de insecte care este, de fapt, o structură în care insectele pot să depună ouă sau să petreacă iarna și discutăm de ce sunt importante insectele. Și așa mai departe. La fiecare dintre ele este un punct de a începe o conversație cu copiii. Trebuie să facem în așa fel încât să vadă și să înțeleagă că natura ne oferă foarte multe servicii ecosistemice pe care noi nu le contabilizăm. De multe ori ne întrebăm de ce sunt importante insectele. Păi, dacă n-ar fi insecte, n-am avea polenizare, deci practic e un serviciu enorm pe care ni-l fac, altfel trebuie să polenizăm noi, ceea ce este aproape imposibil. Dacă nu avem, de exemplu, răpitoare, este foarte complicat să ținem în frâu populațiile de rozătoare. Dacă nu avem ciuperci, nu mai are cine să degradeze frunzele, lemnul și așa mai departe. Ca să protejeze natura, copiii trebuie să o înțeleagă mai întâi“.
Un alt punct de atracție al stațiunii sunt dunele. Două alei suspendate te invită la o plimbare unică, gratuită. „Momentan am zis să fie gratuită vizitarea, însă dacă o să mai îmbunătățim structura, poate că o să punem și taxă. Dar momentan am zis că trebuie să ne gândim că orașul Constanța nu are o grădină botanică, nu are un muzeu de istorie naturală și, prin urmare, populația de aici nu are acces la aceste informații pe partea de mediu. Și atunci am zis că încercăm să contribuim noi“, spune directorul.
În fiecare an, la Stațiunea de la Agigea au loc mai multe evenimente pentru publicul larg. O parte din laboratoare sunt scoase în curtea instituției și astfel publicul poate cunoaște diferite specii de insecte, de broaște, amfibieni, reptile. Apoi, sunt expoziții de fotografie sau de păsări capturate care sunt arătate publicului pentru ca astfel să se apropie de natură. Dar cercetătorii stațiunii au trecut și granița și au organizat workshopuri pentru studenți și pentru muzeografi. Astfel, la Constanța va veni o echipă de la Muzeul Național din Slovenia să facă training. „Da, avem proiecte. Acum suntem în cadrul unei rețele mari europene cu 32 de țări în care suntem parteneri. Avem un alt proiect Erasmus de educație pentru licee în care avem parteneri din Portugalia, Spania, Italia, Polonia, iar la final de martie, o echipă din Spania, Portugalia, Polonia vine aici la noi să filmeze o parte dintr-un documentar“.
În acest an, când se împlinesc 100 de ani de la înființarea stațiunii, vor fi evenimente atât pentru cercetători, pentru studenți și elevi, cât și pentru publicul larg. Memorabil rămâne momentul când aici au fost aduși soliști de la Opera din Constanța și au interpretat piese în curtea stațiunii, după care au avut loc ieșiri pe traseul tematic, pentru a explica vizitatorilor de ce este importantă natura. Stațiunea dispune și de o bibliotecă, folosită mai ales ca spațiu de socializare, dar și un foișor în aer liber unde se pot face cursuri, inclusiv proiecție.
Se încarcă comentariile...
