VIDEO Ursoaică şi puiul ei, aproape călcaţi cu maşina pe un drum din Covasna. „Mi se pare că a vrut să-i lovească” | adevarul.ro
Ce ne luăm de Black Friday. Ediție specială „Trends”, cu Alexandru Negrici și Mălina Irimia

VIDEO Ursoaică şi puiul ei, aproape călcaţi cu maşina pe un drum din Covasna. „Mi se pare că a vrut să-i lovească”

Publicat:
Ultima actualizare:
0

O ursoaică şi puiul ei sunt aproape călcaţi cu maşina de un şofer nervos pe un drum din Covasna, în zona complexului turistic Balvanyos Resort. Filmarea a fost comentată de peste 200 de persoane, majoritatea criticându-l dur pe bărbatul aflat la volan.

Clipul urcat pe grupul Info Trafic 24 prezintă o scenă greu de imaginat: o ursoaică şi puiul ei, aflaţi pe un drum care traversează o pădure din Covasna, sunt aproape loviţi de un autoturism care venea din curbă. Internauţii au comentat intens pe marginea filmării, din cauza faptului că la un moment-dat şoferul trage de volan spre ursoaică, dând impresia că vrea s-o calce cu maşina.

 Cei mai mulţi comentatori îl critică sever pe şofer:   

„Poate l-a şters foarte puţin, nicidecum nu asta era problema. Acel gest, acel reflex al lui de a trage intenţionat pe ceva/cineva, aia e problema. A avut un moment de furie? Ce anume ar fi putut să-i provoace acea furie? In cazul acesta ar trebui sa i se suspende dreptul de a conduce, daca aşa reacţionează la furie”, a scris Andrei.

„În cazul ăsta , chiar nu poţi spune că "ţii cu ursul"..... Chiar ţi se pare că reacţia cretinului este de a -i alunga de pe drum????? Mie chiar mi se pare că a vrut să îi lovească.... De ce nu a făcut-o??? Pentru că instant, s-a gândit la avariile maşinii şi i-a mai văzut şi pe cei care opriseră (care şi filmau), care l-ar fi putut "da in gât" că a procedat ca un cretin...”, arată Marius. 

Alţi internauţi susţin că şoferul a acţionat din instict, fără a dori să facă rău urşilor. 
 

„Şi nu cred ca intenţia ăluia era de a da în urs şi să isi facă maşina praf.. sunt 100% convins ca intenţia lui era doar de a-l speria pe urs şi a-l face să se tragă de pe drum”, spune  Gabi.

„Puneţi-vă şi voi în locul lui...trecea cu 50 km/h şi i-au apărut în faţă doi urşi forţandu-l să puna frâna bruscă..eu cred ca exageraţi..pe bune oameni buni in comentarii sunt injurii fara rost si chestii de genu torturat şi trimis la puşcarie??”, e de părere Cristian. 

Citeşte şi

VIDEO Imagini superbe în România: o ursoaică a ieşit la joacă cu puiul pe şosea. Spectacolul rarisim a fost filmat

Top articole

Partenerii noștri